Dilema hyperformelor

Ideal, cînd mergi în club, este să te nimerești la masa petre­căre­ți­lor. Mai amuzant, însă, e să stai în preajma cîrcotașilor convinși, deveniți filosofi.

În Club Motor, din Tudor Vla­dimirescu, ringul este încă pus­tiu. Încadrat de două platforme ro­tunde din care se înalță cîte o ba­ră de dans, Dj-ul mixează ulti­me­le hi­tu­ri ale anului fără prea mare succes. Nici nu-i de mirare – la me­sele din sticlă răsfirate pe două etaje încă se mai comandă curaj la pahar. Doar două fete rotunjoare s-au în­cu­me­tat să urce pe ring și să do­ve­dească lumii că formele condimentează miș­­că­rile melodioase.

Rin­gul se umple încet de personaje care mai de care mai haioase.

Unii le admiră curajul; băieții de la masa de lîngă se întreabă cum de le țin tocurile. Ei privesc fas­ci­na­ți întregul spectacol, apoi întorc privirile unul spre celălalt și izbucnesc în rîs. Nu țin să-și dovedească pro­priile abilități, ci să urmărească un spectacol cu iz de comedie.

Dar cele două reușesc, prin de­z­in­voltura lor, să spargă gheața. Rin­gul se umple încet de personaje care mai de care mai haioase. Un bă­iat timid, în tricou alb, pare ex­ta­zi­at că a găsit o fată care să-i accep­te invitația la dans. Nu se mai în­cu­me­tă să-i dea drumul la mînă sau să-și dezlipească privirea de la ea nici în mijlocul piruetelor, chiar cu riscul de a-i pune piedică.

Înainte de miezul nopții, o mi­reasă micuță își face apariția cu în­tregul alai de cameramani și nun­tași. Pe lîngă domnișoarele de o­noa­re cu tocuri interminabile, pare o figurină care a evadat de pe propriul tort de nuntă. Dj-ul îi dedică melodia „Love and marriage” („Iu­bire și căsnicie”) a lui Frank Sina­­tra, care ia în curînd o neașteptată turnură techno. Inspirat, un nuntaș ridică mireasa în aer și o așează înapoi la locul ei, pe platforma ca un tort. Dar alaiul se retrage și bara de dans rămîne la discreția a trei fete care luptă pentru supremație. Una dintre ele și-a luat paharul du­pă ea, pe care îl păzește cu sfin­țe­nie.

Băieții au observat-o deja și îi dezbat dimensiunile. Concluzia e cla­ră: atîta timp cît formele sînt în 3D și nu în 2D, primește aprobarea lor. „Ce-ați zice de unul în 4D, niște hyperforme?”, întreabă un altul. Băieții tac și își pun imagina­ția la treabă.

Anca MATCOVSCHI