Ce rimează cu opiu?

– Pentru aceia dintre noi care sînt scriitori…

– Aceia dintre noi? Să ridicăm mîna să știm care sîntem?

Cîndva prin ’72, dacă nu mă în­șel, o tînără jurnalistă l-a întrebat pe Hun­ter Thompson dacă drogurile și alcoolul o vor face o scriitoare mai bună. „E o întrebare bună”, a spus a­ces­­ta, aprinzîndu-și un joint. „Lasă-mă să mă gîndesc”. Și-ntr-un final a răs­puns: „Nu-mi place să încurajez con­sumul de droguri, alcool, violența sau nebunia nimănui, dar la mine au func­ționat”.

***

Din păcate, de cele mai multe ori me­sajul ăsta e prost înțeles. Tot mai mulți puștani consumă droguri sau, mai rău, produse de la weed shop și, cînd sînt confruntați în această pri­vin­ță, se justifică prin argumentul pueril că „eu sînt artist, consum ca să cre­ez” sau „ești închis la minte, și John Lennon sau Jimi Hendrix fu­mau acum 40 de ani, eu de ce n-aș fu­ma?”. Și nu ajung să creeze decît prob­­leme acasă, panică între amici, scîr­bă între prieteni mai apropiați și de­clarații agramate pe procese verba­le sau pe la televiziuni.

Din fericire, selecția naturală are un mod eficient de a-și face datoria. Ti­nerii care mor azi din cauza et­no­botanicelor nu sînt victime ale so­cie­tății și viciilor de azi pe care trebuie să le salvăm. Sînt aceiași proști care ac­um 10 ani mureau de supradoză de he­roină proastă, acum 20 de ani de co­mă alcoolică și acum 30 și 40 de ani pentru că luau LSD și se aruncau de la balcon, crezînd că pot să zboa­re.

***

Cîndva prin ’97, Samuel Taylor Coleridge scria poemul Rime of the Ancient Mariner. Fuma atît de mult o­piu că, după doi ani de învîrtît con­de­iul, a adormit și poezia tot neter­mi­na­tă a rămas. Cu toate astea, încă e con­siderată una dintre cele mai bune cre­ații ale literaturii britanice. Acum, o­piul a fost înlocuit cu Special, Ma­gic Gold, iarbă și aroganță, iar poezia cu teme nefăcute la română.

Ioan STOLERU