Codexul cifrelor iubărețe

Oamenii ca el nu renunță după prima extragere. Nu de alta, dar „trebuie să fii laș dacă te-a lăsat prima da­tă iubita, să nu-ți mai încerci o dată no­rocul în dragoste. Cu fetele-i ca la loto, și invers”, explică tacticos cel mai conștiincios jucător la loterie din Tătărași.

Și are și pretenția să fie nu­mit așa, că doar este purtător al insig­nei Loteriei Naționale care stră­lu­ceș­te spălăcit la reverul sacoului maro­niu, asortat cu o șapcă militărească. Locul de proveniență al insignei e se­cret, și doar dacă voi trage un bilet și voi asculta cu atenție pe noul meu profesor am șanse să aflu de unde pot primi una similară dacă am să merit, desigur. Domnul Ion Chitic zîmbește ștrengărește pe sub cozoroc și se a­șa­ză pe unul din scaunele înalte pentru jocurile mecanice. Joacă de prin ’64 numai din ce-și aduce aminte și de cîte ori a cîștigat poturi mai mici chiar a uitat.

S-a făcut ultima dată cu un cuptor cu microunde la loz în plic și acum vreo două primăveri a cîștigat 100 de milioane cu patru numere. „Firește că am numerele mele favorite, cum le are toată lumea, zile de naștere, alte dăți importante, ani, dar niciodată nu trebuie uitat că numerele se iubesc între ele”, spune răspicat fostul electrician, urmînd să-mi explice cu cî­teva tonuri ale vocii mai jos despre mașinăria minune care calculează frecvența de apariție a numerelor în fiecare săptămînă. „Și dacă vrei să afli, trebuie să fii atent ce numere ies împreună, și acelea se iubesc, așa ca oamenii”. Pentru curioși, aparatul le poate spune ce numere au ieșit de pe la începutul deceniului trecut, dar niciunul din jucătorii pasionați nu a uitat de vechea tradiție a variantelor în bază 2 sau 3 cu lungimi de cîte 27 de cifre. „Totul ține de echilibru, și aici sînt niște secrete pe care nu le știe toată lumea”, replică domnul Chitic cu alură de dascăl.

Cu toate trucurile însă, degeaba joci dacă nu o faci din plăcere. „Eu nu joc și n-am să joc niciodată ca să mă chiaburesc. Nici dacă cîștig potul cel mare. Nu de asta sînt aici. Dacă trăiești pentru ceva trebuie să fii credincios lucrului pentru care trăiești”. Împăturind atent sacoul în jurul bra­țului se uită în jur la puștii care pier­deau la poker și la nevasta oa­cheșă care zîmbea dindărătul ochelarilor de pe nas, în spatele casieriei loto, ca și cum ar ști o taină ferită de cunoștința celorlalți. „Eu vin aici pentru contactul cu oamenii, ca să simt cum trăiește orașul ăsta că aici e tot, pe străzile astea și în dugheana asta cu patru pereți”.

Alexandra PANAETE