Prima lege a tabieturilor

Pastila de după Niciun comentariu la Prima lege a tabieturilor 0

Întîia dată cînd am alunecat pe o abscisă îmi doream ca portocalele să se prefacă în vreo specie de am­bro­zie, iar sucul lor în nectar. În a­pă­ra­rea mea, examenele pot deveni un mo­ment în care rațiunea își ins­tru­iește proprii soldați ai hazardului pen­tru fortificarea unei cetăți șu­bre­de care se dărîmă recursiv sub tăl­pile glodite ale unor cotropitori e­fe­meri. Da, mă refer la energizante.

Iată un petec de filosofie urbană. Ești victima propriei tale cești de ca­fea. Într-adevăr, ai citit cu religiozitate toate articolele despre dependența de cafea, rata consumului mon­dial, a importurilor, riscurile car­diovasculare, stimularea secreției de dopamină sau a concentrării. Ești o bază de date cu certificat de naștere și mîndru de asta.

Și asta pentru minusculul fapt că-ți alimentează micul capriciu hedonist al dimineților cu parfum de licoare în­tunecată. Și ești mai infricoșat ca o ga­zelă în mijlocul savanei ca cineva înarmat cu o statistică să nu-ți ră­peas­că matinalul tabiet. Cafeaua nu fa­ce studii de cercetare în universi­tăți, nu publică grafice moralizatoa­re, nu arată cu degetul sau poartă dis­cuții televizate despre propria im­por­tanță. Nu-și administrează propriile finanțe și nu se prăjește singură. Ca­feaua nu preferă cănile rotunde, din sticlă ori ceramică și nu nutrește pa­siune insațiabilă pentru culoarea roșie, oricît ar încerca unii să ne con­vingă de asta. Cafeaua există pentru si­ne și tu faci uz de ea din alegerea pro­prie.

Așa că ești liber către orice lectură abundentă în cifre și ponderi ți-ar face inima să tresalte, dacă acesta este parcursul către a-ți alimenta o plă­cere inofensivă într-o lume a limitărilor voluntare. Seinfeld spu­nea că cei care citesc tabloidele me­ri­tă să fie mințiți. Eu am depășit tea­ma de grafice cu un espresso lung. Cu mult zahăr.

Alexandra PANAETE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top