Biblioteca „Asachi”, exilată la marginea lumii

Cărțile Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” nu au odihnă. De la înființare, 1921, se mută dintr-un sediu în altul, iar autoritățile nu se obosesc să le găsească unul permanent, ci le mînă pînă la margi­nea orașului, unde cititorii nu ajung decît întîmplător. Pe lîngă asta, la una dintre filiale, cărțile sînt păstrate lîngă mucegai și igrasie, sub un pod care stă să se prăbușească. Nu vor pleca de acolo decît cu gîndul, în timpul campaniei electorale.

Conform Legii 334/2002, Bi­bli­oteca Județeană „Gheorghe Asa­chi” din Iași (BJGA) este o instituție de sine stătătoare, deși aceasta nu are un sediu propriu. Potrivit articolului nr. 72(1) al aceleiași legi: „schimbarea destinației imobilelor în care func­țio­nează biblioteci se poate face numai în cazul asigurării unor sedii care res­pec­tă standardele optime de func­ț­io­nare”. Totuși, o parte din sediile ac­tua­le ale BJGA nu respectă nici pe departe condițiile necesare unei func­țio­nări normale. Nici una dintre în­că­pe­rile în care se află sediul central sau cele patru filiale din zonele Dacia, Tătărași, Păcurari și Nicolina nu apar­țin, în acte, BJGA.

„După părerea mea, Iașul suferă din acest punct de vedere pentru că nu are o bibliotecă care să aibă sediul ei, sîntem unul dintre puținele orașe care nu are. Și de cînd lucrez, am um­blat în cîteva biblioteci din mai multe orașe. Nu îți vine să crezi, adevărate palate ale cărții. Baia Mare, Cons­tan­ța, pînă și la Onești au sediul biblioteci­lor în centrul orașului. Problema asta implică bani. Noi sîntem un fel de chiariși la chiriași”, a spus Valeriu Stancu, director adjunct al BJGA.

Cu cărțile în spinare

Întemeierea unei „Biblioteci Mu­ni­cipale în Iași” a fost aprobată în octombrie 1920, după ce propunerea a fost lansată de personalități ale vre­mii, profesori și scriitori. Pînă în 1935, cînd aceasta devine instituție de sine stătătoare, cu buget propriu, a func­ți­o­nat în sediul Direcției Societății In­va­lizilor. Un an mai tîrziu, la Mă­năs­tirea Golia a avut loc des­chi­de­rea oficială a „Bibliotecii Publice Ie­șe­ne”, care peste zece ani, pentru avea la dis­poziție mai mult spațiu, avea să fie mutată pe strada Lăpușneanu. După terminarea celui De-al II-lea Război Mondial, activitatea instituției, redenumită „Biblioteca Regională Iași”, cu­noscută cu numele de „Ion Creangă”, s-a mutat la parterul Bibliotecii Cen­tra­le Universitare „Mihai Emi­nes­cu”, iar apoi în aripa stîngă a Pa­la­tului Culturii. Însă, din cauza lu­cră­ri­lor de renovare, începute la Palat în mai 2010, instituția a fost repartizată în sediul MOLDOMOBILA, de pe strada Bucium, nr. 34. Cu toate că Biblioteca a schimbat cinci sedii, fon­dul de carte s-a mărit de la an la an, în prezent materialele științifice fiind estimate la peste 560 de mii de volu­me. Pierderi de carte nu au fost în­re­gistrate, „la ultima mutare la care am participat chiar cărînd cu spatele cărți, nu s-a pierdut nici o filă”, a de­clarat Valeriu Stancu. Ba mai mult, condițiile privind siguranța fondului de carte rară au fost îmbunătățite, pen­tru că Prefectura a pus la dispoziție o cameră cu supraveghere și cu camere de filmat, care garantează securitatea volumelor.

În prezent, BJGA are o structură centralizată, cu patru filiale subordonate care mențin legătura cu ieșenii din zonele orașului. Pentru cititorii din Tătărași, Metalurgie, Dancu, Hol­bo­ca și zona industrială Țuțora, în­ce­pînd din 1996 funcționează o sec­ție la Ateneu, care asigură servicii pentru aproximativ 60.000 de persoane. La sediul „Vasile Alecsandri” de pe stra­da Petre Țuțea se pot organiza fes­tivități sau expoziții. Iubitorii de car­te din Galata, Alexandru cel Bun, și Dacia împrumută cărți de la filiala „Mi­hail Sadoveanu”, iar cei din Păcurari, Canta, Moara de Foc și Copou gă­sesc materiale la sucursala „Garabet Ibră­i­leanu”.

Pagini puse la uscat

În sediul din Păcurari, cărțile se af­lă într-o clădire deteriorată, care fa­ce parte din patrimoniul local și îm­part spațiul cu cîteva familii de țigani, sta­bilite acolo dinainte de 1987, cînd su­cursala „Garabet Ibrăileanu” a fost re­partizată în acel imobil. „Acolo avem o problemă, că sediul ăla e vai de ca­pul lui, se pare că acum e revendicat. Acolo sîntem, nu ne putem schimba. Este o problemă legată de faptul că respectiva clădire este o clădire de pa­trimoniu, acolo a fost la un mo­ment dat învățător Ion Creangă și din ne­fe­ricire a fost ocupată în mod sa­ma­vol­nic de țigani. Și înăuntru este o bu­cată de plafon căzut”, a spus directorul adjunct.

Sediul respectiv o duce greu și cu utilitățile, focul se face la sobă, iar cărțile sînt întinse din cînd în cînd la uscat, din cauza igrasiei și a umidi­tă­ții, iar autoritățile nu oferă decît ajutor verbal, sub forma promisiunilor elec­torale. „Există un anagajament că ne vom muta de aici, dar nu știm exact cînd. Șefii noștri vor ști primii. Dînșii o să știe și o să ne anunțe cînd o să primească vestea. Am vrea tot aici în cartier, pentru că filiala are tra­di­ți­e”, a declarat Dan Scutelnicu, coordona­­torul filialei. Din cauza condițiilor șu­brede, cititorii vin din ce în ce mai rar, iar cei care intră în bibliotecă ris­că din cauza podului care se dărîmă bucată cu bucată. Acesta poate fi unul din motivele pentru care „numărul de cititori a scăzut, de la 10 pe oră – la început, pînă la 20 de vizitatori pe zi”, sînt datele optimiste pe care le prezintă Dan Scutelnicu.

Luni, pe 23 mai, filiala „Garabet Ibrăileanu” va împlini 25 de ani de la înființare și se vor sărbători 140 de ani de la nașterea criticului român. Iar serbarea nu se va putea ține în casa din Păcurari, ci va avea loc la Școala Normală „Vasile Lupu”. „Am și spus colegilor că prefer să nu facem acolo. Ferească Dumnezeu, chemi niște co­pii și vine ceasul rău! Oamenii săracii vin, că nu au încotro”, spune Valeriu Stancu.

Donatori de voce

Pe lîngă sediile din Iași, biblioteca mai are și parteneriate la nivel in­ter­național, avînd semnate acorduri cu instituția din Novi Sad (Serbia), Cernăuți (Ucraina), iar la Chișinău au fost create „filiale simbolice”, ime­­diat după Podul de Flori din 1990. Iar în Iași, există colaborări cu di­fe­ri­te instituții locale. De exemplu, pentru filiala din Iași a Asociației Naționale a Nevăzătorilor au fost donate un set de mobilă și un fond de „carte norma­lă, cărțile în Braille și le procură ei”, spune Valeriu Stancu. Tot acolo se îndreaptă și „donatorii de voce, oa­meni cu voce plăcută și timp liber, care merg și citesc pentru nevăzători”. Alte in­sti­tuții partenere mai sînt Peni­ten­cia­rul din Iași sau căminele de bătrîni „Sfîn­ta Parascheva” și „Sfinții Împărați Cons­tantin și Elena”, unde, pe lîngă donațiile de carte, se organizează și diferite manifestări.

Lectura de la periferie

În ciuda faptului că tarifele percepute sînt reduse, iar fondul de carte variat, în prezent numărul cititorilor este în din ce în ce mai mic. Pe lîngă scăderea interesului general pentru lec­tură, un alt motiv poate fi și am­pla­sa­rea nefericită a sediilor bibliotecii. Di­rectorul adjunct la BJGA crede că „cititorii se pierd cu aceste mutări pen­tru că se crează habitudini. Cum sînt cei de o anumită vîrstă, care ur­mă­resc un serial la televizor, dacă el se întrerupe o vreme, omul își găsește altă ocupație. Noi nu de asta ne pierdem cititorii, ci pentru că sîntem îm­păr­țiți în mai multe locuri. Oricine tre­ce prin centru, elev sau student, dar acum nu văd de ce cel din Păcurari ar trece pe aici. Sîntem cumva la marginea lumii sau oricum sîntem excentrici față de viața culturală care se desfășoară în centru”.

***

Vecinii lui Ibrăileanu nu citesc

Țiganii și cărțile bibliotecii din Pă­curari se dușmănesc de cîteva zeci de ani, fiind despărțiți de un singur zid pe cale să se dărîme și acela. În partea cu biblioteca, peretele comun e baricadat cu cartoane și camuflat de panouri cu citate scrise de mînă, dar și așa „mai ajung și mirosuri pe la noi, iar de gălăgie nici nu mai zic”, spune biblitecara Nicoleta Bor­naz. Încăperea tapetată cu cărți pare ui­ta­tă undeva la începutul anilor ’90, cu pereții văruiți acoperiți de pînză de păianjen și igrasie și cu podul gata-gata să se prăbușească. Singurul ci­ti­tor, o fetiță de vreo șapte ani iese pe ușă cu niște cărți în brațe și bibliotecara rămîne doar cu sunetul muzicii clasice, care iese din difuzorul unui magnetofon vechi așezat între cărți, la intrare. „Biblioteca într-o parte și țigani în cealaltă! Faceți cum vreți, dar eu nu m-aș duce la ei în locul dum­neavoastră.”

Peretele din partea țiganilor, ju­pu­it și dezgolit, dă într-un fel de de­pozit umplut cu lighene vechi, saci și pungi rupte, de rafie. „Ăsta-i”, îmi spune cel care m-a adus acolo, un ți­gan pînă-n 20 de ani în blugi și cu tri­cou alb, polo, de sub gulerul căruia se ivește un lanț de aur cît degetul de gros. Am ajuns acolo pe niște scări vechi, purtată de o gloată de puradei care abia mi-ajung pînă la genunchi, mai mult goi decît îmbrăcați. Mă în­torc în curte, să stau de vorbă cu Va­si­le, mai marele lor, înalt cît un mun­te și mai negru ca bătătura în care stăm.

Cărțile care inundă

Vasile stă în bibliotecă de 31 de ani, din ’79, e chiriaș mai vechi decît biblioteca. „Ne-au inundat de cîteva ori, dar nu-i nimic”, spune. Zic că bi­bliotecarele au uitat apa la robinet deschisă, dar ei nu se supără, „că așa-s ei, țiganii”. Chiar dacă el e șeful, cînd aude că mă interesez de bibliotecă, mă expediază către o femeie, „care e mai cultă și știe mai multe”. Țiganca mo­zolește niște rufe într-o cadă de plastic.

„A stat o babă de 100 de ani aici, doamna Roșca, iar mai înainte eu știu că a fost casa lui Xenopol”, spune femeia. Apoi ceilalți sar cu gura: e cu „program prelungit aco­lo, că stau doamnele pînă seara tîrziu, dau petreceri și ascultă muzică”.

În cîteva camere stau „vreo no­uă familii, 52 de oameni, cîte cărți într-un set!”. Iar dacă îi cade vreo cărămidă unui copil în cap, „nu-i pro­blemă, că-l ducem la spital.” La re­pa­rații nici nu se mai gîndesc: „am adus materiale de pe unde-am putut prin ’95, dar nu ne-au lăsat să facem nimic, că e patrimoniu”. Și dacă bi­bliotecarele se plîng de condiții proas­te, de ei nici igrasia nu se prinde. „Să știți, doamnă, că au igrasie pentru că nu deschid niciodată gemurile, nu­mai ușa, că noi stăm la subsol și n-avem nimic”. Și nici cititori nu vin, „intră mai mulți în cimitir decît la ei”.

***

Volume, în cifre

o Colecții: 618.212 documen­te

o Cărți și periodice tipărite: 561.263 volume

o Manuscrise: 10

o Documente audiovizuale: 13.221

o Colecții electronice: 126

o Documente noncarte: 43.592

o Utilizatori înscriși (din po­pulația municipiului Iași): 63.393

o Utilizatori activi: 17.848

o Vizite la bibliotecă: 232.062

o Frecvența medie zilnică: 756 utilizatori/zi

o Vizite prin servicii externe de bibliotecă: 3.129

* Date din 2009 în conformitate cu site-ul Bibliotecii Ju­de­țe­ne, „Gh. Asachi” www.bjiasi.ro

Iulia CIUHU

Anastasia CONDRUC