Vine valul, îmi ia somnul

A venit fără să-mi dau seama, ca un val care te ia prin surprindere într-o dimineață în care te-aștepți ca a­pa să fie lină. Și, la fel ca în mare, m-am speriat că o să fiu tras înapoi, dar de fapt m-a adus la mal. Ce-i drept, pe alt mal decît cel de unde mă apucasem să înot (sau să fac plu­ta, mai degrabă), dar măcar era un mal. Unul mai curat, mai lipsit de pes­căruși morți, delfini eșuați și ca­u­ciucuri de tractor uitați pe plajă.

Unul unde turiștii nu sparg se­mințe și nu aruncă PET-urile de be­re la cîțiva metri de prosop, unde CanCan e Baudelaire și Liberta­tea, România Liberă și „fii, bă, a­tent pe unde mergi” e înlocuit cu „mă scuzi”. Unde dacă cineva dă semne că s-ar îneca imediat se-aruncă cei­lalți după el și nu se grăbesc să scoa­­­tă camerele și telefoanele mo­bi­le să-l filmeze. În fine, un mal unde indicatoarele nu interzic camparea, atîta timp cît este însoțită de activități sau măcar ceva lectură.

Am poposit aici, uitîndu-mă din cînd în cînd în larg, gîndindu-mă la lu­mea ce-o lăsasem, și mi-am dat seama că mulți cei din jurul meu tot de-acolo au venit, doar că între timp s-au obișnuit și ei cu noua viață. Cu greu, dar s-au obișnuit cu civili­za­ți­a, curățenia, bunul simț și mai ales cu refuzarea amînării în favoarea acțiunii imediate. În timp, a început chiar să ne placă lumea asta nouă, chiar dacă pauzele de cafea, senviș și serial sînt mai scurte.

Tot în timp am rămas uimiți de cîți bani puteam să facem doar pu­nîn­du-ne puțin mintea, mai mult vo­ința, la contribuție, lăsînd de-o par­te procrastinarea și concentrîndu-ne la un singur lucru, fără gînduri fu­gare la alte plaje și costume de baie.

În sfîrșit, scăpasem de lene.

Ioan STOLERU