Pe strada bunicului

De cum făceai colțul vedeai a­cel liliac imens, două case mai departe era un tei superb, iar în cur­tea bunicului mereu găseai flori care să învie cerdacul bă­trî­nesc. Fiecare casă avea o mică gră­diniță și iarba (nicăieri nu am văzut o  „buruiană” mai frumoa­să) era de un verde crud teribil, fiind împărțită cu puii de rață sau gă­i­nă.

Dar am crescut, iar teiul a fost înlocuit de un garaj din PVC, li­li­acul a fost tăiat pentru ca noua ca­să construită să poată avea o poar­tă, iar buruienile s-au ofilit din cauza mașinilor care lăsau ur­me de ulei. Acea stradă a rămas ca un etalon care-mi arăta cum a trecut timpul peste noi.

Primăvara aceasta nu am mai găsit unde să pun o pătură, iar puii de găină se mai cumpără doar congelați, pesemne din Bra­zilia și în pungi mate, la zece ki­lo­grame.

Acum aș putea să spun că a­cel garaj distruge curtea omului, urăsc noile vile și mi-e ciudă că bunicul meu nu a mai putut să scoată iarba dintre lalele. Dar a­ces­te lucruri – urîte și de prost gust pe alocuri – îmi arată că lu­cru­rile se schimbă. Sînt o măr­tu­ri­e a unei dezvoltări fragi­le, iar e­le s-au întîmplat în timp ce pe la televizor ni se spunea cît de greu și de blestemat ne e desti­nul.

În loc să privim criza ca pe un test de maturitate, ajungem o na­ție de bocitoare voluntare. Hai­deți să nu mai invocăm tran­zi­ți­a lui Silviu Brucan, să lăsăm co­muniștii în seama domnului Tis­mă­neanu și noi să începem să fim sinceri. Nu știu cum ar fi trebuit să ieșim din criza economică, poate că încă sîntem în ea, dar știu că nu am ajuns în si­tu­a­ți­a Portugaliei. Creșterea e­co­no­mică pe care o tot criticăm nu vă va aduce nici un corn al a­bun­denței. Să nu începem să ne a­utoflagelăm și să deplîngem si­tu­ația României de parcă am vor­bi de vreun invalid. În plus, pe strada bunicului au pus asfalt. Da, în criză economică.

George GURESCU