Profesorul, despre profesori

Moise distruge primul rînd de Table ale Legii, tocmai pe cele în­sem­nate de mîna lui Dumnezeu. Niet­zsche este obsedat de lipsa discipolilor potriviți tocmai cînd ne­voia de a fi ascultat devine agonie. A­cest motiv este tragedia lui Za­ra­thustra.

Complexitatea relației mae­s­tru-discipol a fră­mîntat cele mai în­țelepte minți cu milenii în urmă lăsînd în urmă doar legende înconjurate de un con in­surmontabil al incertitudinilor. Res­­ponsabilitatea și îndatoririle Ma­­estrului fac din statutul său un Glob greu de ținut pe umeri. Iar dis­­cipolul este o pastă de modelat în care ajung să coe­xiste în timp sa­crul și profanul într-o balanță greu de cuantificat. Și mai greu de dozat din mîinile Ma­es­tru­lui.

Prelegerile „Charles Eliot Nor­ton” susținute la Universitatea din Harvard între anii 2001-2002 de către profesorul George Steiner, atunci membru al Depar­tamen­tu­lui de Engleză, trasează firul psiho­lo­gic, etic, spiritual al acestui tip de re­lații prin primele ei forme izvo­rî­te din inima Greciei presocratici­lor, pînă la contractul pedagogic al studentului din amfiteatrele secolului al XXI-lea cu profesorul său. Iar drumul este unul pavat cu schim­bă­ri de paradigmă.

Maeștrii și-au distrus disci­po­lii atît psihologic, cît și, în cazuri mai rare, fizic. Le-au înfrînt cerbicia, le-au consumat speranțele, au profitat de dependența și de individualita­tea lor. Viața spirituală își are vam­­pirii ei. În replică, discipolii, e­le­vii, u­c­enicii și-au subminat, trădat și ruinat Maeștrii. Dacă Empedocle a parcurs ani de pregătire, de le­gă­min­te de tăcere inițiatice pentru a intra în mult rîvnita grupare de disci­poli a lui Pitagora, Socrate era Mae­strul dominant, charismatic, care trezea în discipolii săi o formă de erotism divinizator care-i mă­ci­na­ pe interior. Pentru că iubirea pentru Maestru se disocia vădit de pro­mis­­­cuitate.

Era o infatuare fizică dublată doar de cea spirituală, legată de un de­votament al spiritului. Un schimb continuu de doxă modificat în timp de influența fiecărei părți asupra ce­leilalte, doar sub imboldul ve­chiu­lui libido sciendi (n.r. patima cunoașterii).

Alexandra PANAETE