Față nouă la Balena

Anul ăsta studenții au rămas fără cel mai în vogă cămin de la „Cuza”, cu ce­le mai strașnice chindii și cei mai pe­trecăreți basarabeni, îl știți, îl iubiți, C5. O fi vreun complot de-al rectorului, în încercarea de a cuminți atmosfe­ra de-aici, pentru că în doi ani clă­di­rea va semăna cu cele din Tîr­gu­șor, cu camere cu baie proprie, a­parate de filmat pe holuri și mansardă. Dacă vă spun că va fi și-un lift veți cre­de că glumesc.

Ajung în spatele căminului să văd ce se-ntîmplă, dar privirea mi-e bloca­tă de un maldăr de moloz și blocuri de b.c.a. Undeva după astea e un „nea” cu fesul negru răsucit deasupra urechi­lor, care fluieră a plictis „Iarba ver­­de de acasă”, din cînd în cînd se mai ui­tă la gardul de sîrmă dimprejur sau mai ia o țeavă de metal de pe jos și-o in­spectează pe toate părțile.

De undeva de la etajul al treilea, sco­ate capul pe geam un alt muncitor care-i strigă ceva celui de jos și por­neș­te polizorul, iar acesta se ferește de bu­cățile de metal care încep să cadă. Lîngă el, cu ajutorul unui fel de lift gal­ben, alți muncitori plimbă o roa­bă aparent goală de la un etaj la altul.

Unde-s 52 puterea crește

„Să vezi ce era ieri aici”, îmi spu­ne o studentă. „Au tras un camion în spa­te la C6 și 52 de oameni, i-am nu­mă­rat, dădeau blocuri de B.C.A. din mî­­nă în mînă pînă lîngă cămin”. Dar a­cum e vineri la amiază și muncitorii de­ja se pregătesc de plecare, așa că mă gră­besc înăuntru, poate mai prind pe cineva. La intrare mă întîmpină in­gi­nerul Mihai, vorbăreț și plin de via­ță. Turuie repede la telefon și n-apuc să aud decît „da, vedem, rezolvăm”. În­­cepe să-mi explice binevoitor des­pre tot ce se-ntîmplă și, pînă să-mi dau sea­ma, mă pierd în tipuri de var, tencu­­ia­lă, dimensiuni, faze și inspecții, struc­turi de rezistență, pereți, ranfor­sări și plase.

După vreo zece minute își dă sea­ma că nu înțeleg nimic și mă pof­teș­te în­ăuntru, să mă conving. Din tavan a­tîr­nă la fiecare cîțiva metri, un ște­cher și peste tot sînt fire, de parcă ne plim­băm pe platoul de filmare al unui horror. Intrăm într-una din viitoarele ca­me­re și-mi explică despre cum gro­si­mea pereților asigură un nivel înalt de re­zistență și de odată-l aud, către mun­­ci­torul care stă-n genunchi și meș­­te­reș­te ceva în camera de lîngă: „Bă, ai o riglă?”.

Îmi spune că momentan sînt 70 de oameni care lucrează la cămin, dar cum lucrarea e programată pentru mar­tie 2012 și treaba merge bine, spre fi­nal o să rămînă vreo 20. „Am putea să gră­bim treaba și să terminăm și într-un an, ca să fie gata la toamnă, da’ nu-i bi­ne. De exemplu, dacă am dat acum tencuiala e mai bine să lași să se usuce ca lumea, să nu apară apoi alte pro­ble­me, igrasie și altele”, îmi explică în timp ce vedem alte camere.

>Ieșim și inginerul mă invită politicos să mai vin pe-aici oricînd vreau. Sper și eu, preferabil la cazări.

Ioan STOLERU