Pînă la studenți, curent să fie

„Capătul aleii, faceți la dreapta, chiar acolo, unde vedeți clădirea în for­mă de ciupercă”, îmi spune cu gu­­ra acoperită de o mustață stufoa­să. Și in­di­cațiile lui m-au ajutat pentru că, ve­nind din Tătărași, e greu de gă­sit „Uni­ver­sitatea Mihail Ko­găl­ni­cea­nu” (UMK), printre alei­le în­tor­to­chea­te și pline de cîini din spa­tele A­teneului. Îndreptîndu-mă că­tre struc­­tura care tro­na deasupra vi­lelor din jur, am ră­mas surprins să văd o clă­di­re rustică în forma unei ce­tăți în lo­cul turnului ultra modern din po­zele de pe Internet.

Sala de lectură 386

„Sînteți rătăcitul? Nu putem să vă înscriem la cursuri, ne pare rău. Din toamnă, cu cea mai mare plă­ce­re, aveți aici ghidul”, spune femeia de lîngă geam, care se uita cu o blîn­dețe în­țe­le­gă­toare din spatele bi­ro­ului secreta­ria­tului de Relații In­ter­naționale, Drept și o filieră de Eco­nomie de la UMK. Dar dacă tot eram acolo, am decis să văd și dacă restul facilităților promovate pe site arată la fel ca fațada. Cum parterul era blo­­cat de un portar pe care l-am aș­teptat mai bine de cinci minute să mă îndrume spre rectorat, mi-am fă­cut loc nestingherit pe scările în­gus­te din dreapta mea, care nu erau ie­și­rea de urgență.

La primul din cele două etaje am bănuit că sînt amfiteatrele mari și laborioase din descrierile din medii­le virtuale. Pe palier am găsit însă aproape toate ușile încuiate, mai pu­țin cele de la baie și două săli din spatele cărora se auzeau voci stridente de profesor, în­so­țite, periodic, de rîsete. Holul pus­tiu, vopsit în în­tregime în alb, cu ușile de lemn mici, în­gră­mă­di­te, m-au gră­bit să mai urc un etaj, imaginea de aici fiind prea asemănătoare cu cea dintr-un spi­tal.

La al doilea și ultimul etaj, erau doar două uși: rectoratul și atracția de pe palier, biblio­teca. Aceasta, „cu să­­li­le de lectură” se potrivește perfect des­cri­erii de pe site, fiindcă, într-a­de­­văr, „comple­tea­ză ambientul vieții de student la UMK”, pentru că este exact cît o cameră de cămin. Iar „să­lile de lectură” sînt de fapt una sin­gură, aflată în aceeași ca­me­ră, care are șapte birouri, cinci cal­­culatoare și un monitor al că­rui cablu de alimen­ta­re se leagănă li­niș­tit în că­utarea cu­ren­tului electric. Care pa­re să li­p­seas­că sistemelor de pe mi­ci­le măsuțe, sa­la fiind cuprinsă de o lu­mi­­nă de amurg, deși eram în plină zi.

Spre ieșire, clădirea în formă de ciu­percă poate nu mi-a arătat toate se­­­cretele, însă nici nu ai spune că ar avea loc să ascundă mai multe. Pînă nu mă lămuresc unde găsesc „student loun­­ge” sau „holurile largi și lu­mi­noa­se” din oferta de pe Internet, nu mă mai aventurez la studii complemen­ta­re.

Cătălin HOPULELE