Bîlciul cu linoleum galben

Bătuse vîntul strașnic de dimi­nea­ță. Cred că asta a și închis ușa cu putere în urma mea cînd am intrat în magazinașul îngust de lîngă benzi­năria Mol din Păcurari. Și probabil tot asta a declanșat și toate clin­che­te­le bizare ale mărgelelor ieftine și can­­­­delabrelor din sticlă expuse ca un perete de pietricele colorate și trans­lu­cide deasupra vitrinei micuțe de lîn­gă intrare, ticsită cu broșe imense, de un auriu lucios, camee rozalii și măr­gele lunguiețe care revărsau pe un mănunchi de eșarfe din voal portocaliu spre vitrina exterioară.

„Ați adus marfă nouă, așa-i?”, o iscodește zîmbind o doamnă înfofolită într-o hai­nă lungă de blană pe femeia ma­chia­tă cu un roz violet de la tejghea. Doamna Safta, gazda, răspunse po­­­li­ticos și a început să mă urmărească curios din priviri în momentul în ca­re m-am apucat amuzată să probez o pălărie de catifea verde lucios în oglin­da cu ramă brodată.

Sfatul unui Garfield de pluș

Dincolo de cîteva suporturi spiralate de umerașe cu bluze cu vo­la­ne, un set de rafturi de plastic albastru as­cundeau cea mai bizară ală­tu­ra­re de obiecte de menaj, într-un fel de ex­poziție cu vînzare a unor relicve din deceniul trecut. Îngrămădite într-una din polițe am descoperit cîteva cîr­li­ge în formă de ursuleț koala, un set de cabluri, prelungitoare pentru pri­ze, jocuri de puzzle cu elefanți în sa­lopete roșii, calculatoare cu acumulatori solari, cuburi și prisme roșii din lemn și o puzderie de ochelari de soa­re și de vedere cu lentile curcu­beu. Im­pulsul m-a făcut să pun la loc în cu­tia de plastic caseta audio cu „Ro­nnie’s Pop Compilation” (n.r.: Com­pi­­lația pop a lui Ronnie) cînd privirile plictisite și suspicioase ale doamnei Safta mi-au dat să înțeleg că aș face bine să cumpăr ceva. „Da­că vrei să probezi asta, mergi în spa­te, nu intră nimeni acolo. Da’ vezi să nu te îm­pie­dici de cățelu’ ăla îm­p­ă­iat”, a în­gî­nat îndrumîndu-mă undeva dincolo de cutia imensă cu al­bi­nu­țe de pluș fără aripi, pe lîngă o pîn­ză stră­ve­­zie de baldachin care atîrna din ta­van.

Camera cealaltă era tapetată cu rafturi cu pături, quilturi din peti­ce colorate, halate de baie, pijamale și pălării sombrero din paie, atîrnate de un cuier din fier. Mirosul de ume­zea­lă și de detergent ieftin m-a ghidat să trec din nou spre prima încăpere, cu bluza cu paiete încă pe umeraș. „Cred c-am să rămîn la caseta aceea audio. Da, cea de lîngă furculițe”, în­drăznesc, pentru a părăsi in­­cinta ve­­­tustă cu capul sus. Păcat, to­tuși, că spre ieșire am dat accidental un șut cățelușului împăiat care abia se ținea pe patru picioare, ca să ies din nou în vîntul de-afară. Pentru vreo 20 de mi­nute, nu mai eram în Pă­cu­ra­ri.

Alexandra PANAETE