Critica rațiunii în doi

Deși ai avea impresia că se re­inventează teoria chibritului, te con­trazic fețele cunoscute ale lui Pleșu și Liiceanu în cel mai televi­zat mod posibil.

Așezați la o masă rotundă și cu valorile uni­versale în buzunar, cei doi scri­itori meșteșugăresc cu tact te­me­le scăpătate de viață în chip de pre­față. O prefață la via­ță, să spu­nem. Despre ură, despre invidie, des­pre speranță, despre frică se scor­nesc idei cu ambitus mare, par­tizane fi­lo­so­fi­ei. Zici că s-ar fi gîn­dit cineva să îi aducă un oma­giu lui Cicero: de amicitia, de as­tăzi.

Cele 50 de minute cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu de pe TVR1 sînt libere să adere la ori­ce fel de timp și spațiu pentru că dez­baterea propriu-zisă nu pare a fi nici deliberată, nici împrumuta­tă și nici măcar constrînsă de ope­ratori panicați. „De obicei nu anun­­țăm titlurile emisiunilor noas­­tre, nici de data asta nu am fă­cut-o”, își începe relaxat Li­i­cea­nu discursul despre frică.

Răspunzînd la dialog, Pleșu pro­­fită de prima „madlenă a fri­cii” ca­re îi încolțește în minte și în­­cepe să povestească animat un epi­sod din co­pilărie: „am stat cî­te­va ore în­chis într-un grajd, pentru că de cîte ori deschideam ușa graj­dului ca să ies, patrula o cloș­că prin fața ușii”. De­sigur că perspec­tiva autobio­gra­fică a scrii­to­ru­lui nu deranjează și poate nici fo­bia sa co­pi­lă­reas­că, însă „dilema veche” rămîne dacă toată emi­­siunea s-a discutat pe lim­ba pă­să­reas­că.

Ei bine, nu. Exemplul a fost dat pentru „a nu părea în­fri­co­șă­tori de la început”, cum a spus chiar Pleșu. Și îl credem pe cu­vînt pentru că nu peste mult timp, te­ma și-a găsit locul în „ma­rile frici ale Occidentului” și apo­teotic în „spa­ima recurentă de sfîrșitul lumii”. De la sindromul drobului de sare, și anume că „poți să te temi toată viață de te­ro­rism și s-o în­curci cînd mergi pe bicicletă”, pînă la teama su­pre­mă de apoca­lip­să, cei doi scrii­tori testează în la­borator toate for­mele de spaimă vă­zută și ne­vă­zută cu sentimentul uman că, și în emisiunea de față simt o frică unul față de celălalt toc­mai pentru că e vorba de o po­le­mică televi­zată.

Morala: fie că te ascunzi du­pă degete, fie că te dai rotund în fa­ța colegilor de breaslă, e bine să îți mai aprindă cineva becul sau televizorul chiar dacă, de re­gu­lă, nu ești claustrofob.

Adelina FULGA