Importăm forme diverse

Săptămîna trecută am avut o dis­cuție de vreo oră cu un amic belgian. Printre altele mi-a zis cu ce-a ră­mas el din vizita sa în România de acum trei ani. În cap, dincolo de Casa Poporului, i-a rămas ideea că țara noastră nu investește destul în educație.

M-am întrebat o vreme de unde și pînă unde i-a venit lui toc­mai asta, cînd avusese șansa să treacă cu mașina prin sate de țigani din tată-n fiu, pe șoselele noastre și să stea aici aproape o lună. Cum a ajuns el să-mi zică de educație cînd pe pielea mea am simțit cum facultatea la noi, cel puțin la nivel de pro­gramă, e mult mai grea ca la ei. Ca să nu vorbesc de liceu.

Apoi mi-am adus aminte de se­ri­le petrecute în bucătăria că­mi­nu­lui din Bruxelles. Ăla era locul în care se mînca, se juca poker, se fă­ceau cîntări și petreceri. Un fel de șe­zătoare planetară. Ei bine, 75% din­tre portughezi, spanioli, bra­zi­li­eni sau englezi, știau să cînte la chi­tară. Nu vorbesc de talent, nu era nici unul John McLaughlin, dar în C5 nu știu dacă erau trei în tot că­minul care să știe mai mult de trei acorduri. Ei au învățat asta în școală, noi – după ureche.

Fără nici un dubiu, talent avem. N-am ajuns, după cum zic gu­ri­le rele, ultimii la împărțirea da­ru­ri­lor. Genetica e universală și combina­ții fericite de gene se fabrică și pe te­ri­to­riul nostru, pentru că asta nu ține de granițe sau de cultură. Doar că la ce ne folosește? Nu e­xis­tă un sistem de descoperire a lor în nici un domeniu. Cei norocoși dau de el din întîmplare, iar cei deștepți și-l ex­­ploatează prin muncă a­pro­ape silnică. Exhibiționiștii ieftini fug cu circul.

Alex VARNINSCHI