Importăm forme diverse

Pastila de după Niciun comentariu la Importăm forme diverse 0

Săptămîna trecută am avut o dis­cuție de vreo oră cu un amic belgian. Printre altele mi-a zis cu ce-a ră­mas el din vizita sa în România de acum trei ani. În cap, dincolo de Casa Poporului, i-a rămas ideea că țara noastră nu investește destul în educație.

M-am întrebat o vreme de unde și pînă unde i-a venit lui toc­mai asta, cînd avusese șansa să treacă cu mașina prin sate de țigani din tată-n fiu, pe șoselele noastre și să stea aici aproape o lună. Cum a ajuns el să-mi zică de educație cînd pe pielea mea am simțit cum facultatea la noi, cel puțin la nivel de pro­gramă, e mult mai grea ca la ei. Ca să nu vorbesc de liceu.

Apoi mi-am adus aminte de se­ri­le petrecute în bucătăria că­mi­nu­lui din Bruxelles. Ăla era locul în care se mînca, se juca poker, se fă­ceau cîntări și petreceri. Un fel de șe­zătoare planetară. Ei bine, 75% din­tre portughezi, spanioli, bra­zi­li­eni sau englezi, știau să cînte la chi­tară. Nu vorbesc de talent, nu era nici unul John McLaughlin, dar în C5 nu știu dacă erau trei în tot că­minul care să știe mai mult de trei acorduri. Ei au învățat asta în școală, noi – după ureche.

Fără nici un dubiu, talent avem. N-am ajuns, după cum zic gu­ri­le rele, ultimii la împărțirea da­ru­ri­lor. Genetica e universală și combina­ții fericite de gene se fabrică și pe te­ri­to­riul nostru, pentru că asta nu ține de granițe sau de cultură. Doar că la ce ne folosește? Nu e­xis­tă un sistem de descoperire a lor în nici un domeniu. Cei norocoși dau de el din întîmplare, iar cei deștepți și-l ex­­ploatează prin muncă a­pro­ape silnică. Exhibiționiștii ieftini fug cu circul.

Alex VARNINSCHI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top