Vechea greacă se-nnoiește

Îl urmăresc cum își așază cu ma­re grijă pe peretele de culoarea piersicii „copiii”, în timp ce le vorbește. A­șa își numește el icoanele pe care le-a pictat și de care a prins drag. „Sînt atît de fragile, încît mi-e frică să le și privesc, ca nu cumva să se di­strugă. Mă uit cum iau viață, de la pri­mul colț pictat pînă la ultima scli­pire din ochi.” George Ghineț e stu­dent în anul al III-lea la Artă Sacră tocmai pentru că îi place să contemple arta.

Îmi mărturisește că a venit la Teologie nu pentru a fi preot, ci pen­tru că asta a simțit că trebuie să fa­că. Și nici nu i-ar plăcea să profese­­ze chiar dacă ar cîștiga mai mult. Și tatăl lui este restaurator și are chiar un mic atelier în care lucrează de zor, dar nu a vrut să îi calce pe ur­me. „Îmi spunea că e de ajuns un sin­gur membru din familie care să facă asta, că e mult de muncă. Dar eu con­sider că pentru a picta nu îți tre­buie neapărat talent, doar multă prac­tică te ajută să perseverezi.” Pe de altă parte, mama sa își dorea de cînd era el mic sa fie polițist, „pentru că îi plac uniformele”, dar se pa­re că n-a reușit niciodată să-l îndese în vreo una. Asta l-a făcut olimpic la pictură, atunci cînd era elev la Li­ceul de Arte. Lui nu i-au trebuit ba­nii pe care i-a primit ca premiu, ci doar recunoștința că a facut ceva pen­tru comunitate. Iar dacă fiecare a­re după cum își așterne, așa nici el nu apelează la ajutorul lor, decît poa­te pentru un sfat.

O pauză, o carte

„O icoană restaurată înseamnă cre­­area unei copii fidele a origina­lu­lui. Nu pictăm direct pe icoană, pen­tru că nuanțele nu coincid, și cu atît mai mult calitatea lor. Ne întipărim în minte ceea ce trebuie refăcut, iar a­­lături, pe o pînză, reproducem par­tea lipsă. Altfel, am distruge ceea ce a fost contruit acum zeci de ani”, îmi înșiră pas cu pas arta conceperii u­nei replici fidele. Îmi măr­tu­ri­seș­te că un lucru avantajos este progra­mul flexibil care îi permite să mai a­mîne conceperea unei lucrări. „Fac cum pot și cît pot. Și cum îmi place să pictez de obicei dimineața, îmi per­mit să mai iau pauze ca să repar și cărți mai vechi. E migălos la tra­dus, mai ales din greaca veche, dar mă simt satisfacut cînd îmi duc pî­nă la capăt mun­ca”. Acum, cînd termină facultatea, se gîndește să op­te­ze pen­tru bursa în res­­taurări la Vatican. Concurența es­te ma­re, dar George crede că locul lui e pus deo­parte. Iar dacă Mi­chel­an­ge­lo nu vrea să îl cu­noască încă, se va în­toar­ce la Ma­damme Tussauds, un­de merge în fiecare vară să lu­cre­ze ca ghid de ar­tă. Mă­car figurile de ceară să îi fie muze de regăsire.

Iustina AMBRONO