Elasticul din semicerc

„Mîinile sus! Deplasarea laterală spre stînga”, dirijorul își întinde mînile și, la un semn, băieții o iau în partea opusă. „Spre dreapta, înapoi, în față, ți­ne mîinile alea bine, Ciocoiule, șiii ple­cați!”. La fluierul ascuțit se aruncă spre mijlocul terenului într-un sprint apăsat, iar în partea celălaltă iau din nou po­zi­țiile, așteptînd semnalul.

Antrenorul Cos­tel Schender însă nu se grăbește. Pă­șeș­te încet, cu mîinile strînse la spa­te, fluierul atîrnîndu-i din pumnul stîng.

Se uită din nou spre mine, dă din cap nedumerit și merge mai departe: nu înțelege de ce ar vrea un student de la Litere să vadă antrenamentul echi­pei de handbal a Iașului. Ajuns la mij­lo­cul terenului, ridică mîinile și dansul continuă. Trecuseră trei sferturi de oră de cînd am ajuns în sala de sport a Li­ce­ului cu Program Sportiv din Co­pou și băieții încă nu au pus mîna pe minge. În schimb, mănîncă pe pîine aler­gările din scurt, schimbările de di­rec­ție, pasul adăugat, forța și, în special, marcajul.

Încrucișare cu adversarul

„Hai să îi forțăm oleacă, parcă sîn­tem domnișoare, ne temem să punem umărul.” Schender le arată pentru a do­ua oară mișcarea. „Cînd vin să arun­ce dinspre nouă metri, o mînă blocaj pe brațul de aruncare și celălaltă îl prinzi de la mijloc. Și nu le băgați mîna în gît, că e direct eliminare.” Antrenorul se apro­­prie de Matei, îl trage în față de umăr și îl întreabă tare, încît să îl audă toată sala: „Au pus, mă, aștia vreodată mîna pe tine cînd veneai de pe extremă sau te-au lăsat să intri?”. Speriat, băia­tul îngaimă un „nu” gîtuit și zguduie ener­gic din cap.

Pe bancă, lîngă mine, chibițarii ex­plo­dează în rîs. Îmbrăcați în echipamentul oficial, se plictisesc imediat ce începe antrenamentul și acum deapănă amintiri ale marilor me­ciuri de handbal pe care le-au văzut. Din grupul lor se desprinde antrenorul secund, care ia portarii „și niște elastice mari, de 70”, groase de o palmă ju­mate și îi duce în celălaltă jumătate de teren. După cîteva zeci de minute, trans­pirația se scurge de pe nasul celor trei băieți precum apa de ploaie.

„Ciocoiu, Olariu, Ciprian și Andrei faceți apărare, restul veniți cîte doi, con­traatac pe faza a doua.” Jucătorii însă ezită de cîteva ori la rînd și nu fac decît să-l enerveze pe antrenor, care se învîrte ca un leu în cușcă. „Băi, Sabău, băi, baiatule, tu vezi cui dai mingea aia? Tu știi măcar în ce direcție e poarta? Pentru cine joci, mă?” Îl întoarce la capătul rîndului și se uită cum îi ies două încrucișări, dar îl mai ceartă pînă cînd nu mai greșește nici o minge.

La sfîrșitul antrenamentului se apro­pie de bancă și îl urmărește cum ie­se din sală, apoi zîmbește și pleacă spre vestiare. Meciul următor îl bagă titular.

Cătălin HOPULELE