„Avem de toate”

„Poftiți și gustați! Tot ce este aici e natural. Fără chimicale. Sînt produse ob­ținute de la oile pe care le creștem noi”, o îndeamnă un domn în halat alb pe doamna care stă la rînd în fața mea. El nu prescrie medicamente, însă vinde brînzeturi. De toate soiurile: de burduf, cu mucegai, cu ardei, cu ciuperci, telemea. La standul său de la EcoAgris sînt doi-trei oameni care și-au lipit privirile de vitrina cu roți albe de brînză. Un domn mai mustăcios îndrăznește să guste o bucată de telemea de oaie și o firimitură îi atîrnă de firele mustaței.

La intrarea în curtea bisericii Toma Cozma, pe dreapta este un stand cu plante medicinale și cea­iuri. Doi preoți se toc­mesc la preț pentru o pungă de ierburi pe care scrie cu ver­de „ceai pentru buna func­țio­nare a pros­ta­tei”. Vîn­zătorul le zîm­­beș­te, în­să nu la­să din preț, de­loc im­­pre­­sio­nat de stra­­­iele bi­se­­ricești. „Doamne-ajută”, salută preotul mai în vîrs­tă și se îndreptă că­­tre ur­mă­­­to­rul stand, cel cu să­pu­nuri exo­­ti­ce parfu­ma­­te.

20 de ani nu sînt su­ficienți pentru a șterge obiceiuri scrise cu forța în minte și văd mai bine de zece oameni care stau la coadă. La carne. Standul mă­ce­la­rului Vasile din Maramureș are me­reu clienți. Cîrnați sînt destui și muș­chiu­lețul de porc afumat stă în batoane mari, așteptîndu-și cumpărătorii. Ală­turi, o doamnă, tot din Maramureș, vin­­de prăjituri de casă. Cînd ajung la ea, vînzătoarea subțirică cu unghiile lungi și roșii se străduie să taie o bucată mare de tort. Cu degetele pline de ca­cao răspunde la telefon, în timp ce cea­laltă mînă taie mecanic prăjitura. Pe niș­­te etajere din spatele ei așteaptă să fie mîncate tarte cu vișine, prăjituri cu nucă, mere, cu cremă de ciocolată, lă­mî­ie, gem de prune.

O tornadă într-un pahar de apă

Mi se face sete savurînd din priviri atîtea bunătăți și mă în­drept către cortul celor de la Sălaj. Acolo doi bărbați în costum îi explică unei doam­ne procesul prin care apa de la robinet devine, cu ajutorul filtrului lor, apă potabilă. Doamna pri­veș­te cu ochii mari un pa­har transpa­rent de plastic unde o tornadă în mi­ni­a­tu­ră „mă­tură” toți ger­me­­nii din apă. „Acum apa este oxigenată și as­tfel nu mai ră­mî­ne nici un mi­crob”, i se ex­­pli­că.

Merg pe pașii ce­lor doi preoți pe ca­­re i-am văzut acum ju­mătate de oră și îmi opresc privirea pe săpunurile colo­rate din glicerină, pe care vîn­ză­toa­rea îmi spune că le „fabrică în tăvi precum cozonacul. Adăugăm fo­r­ma, apoi tur­năm glicerina, ca o gla­zu­ră”.

Plec de la ea cu un săpun cu miros de levănțică și cu gîndul la cozonacul despre care mi-a vorbit.

Cristina BABII