Meseria făcută din scrum

Se dă alarma de incendiu. Într-un minut echipajul de intervenție iese de pe ușa dispeceratului din Copou și în alte trei minute trebuie să a­jun­gă la destinație. Totul se desfășoară contra cronometru, cu secvențe lua­te parcă dintr-un film de acțiune. Iar unul din „actori” este Bogdan Cior­nei, sergent major la Dispeceratul 1 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. „Pleci la o intervenție și nu știi dacă te mai întorci. Se pot în­tîmpla multe situații, mergi la in­cen­diu, știi ce arde, dar nu știi ce se află în interior”, mărturisește Bog­dan.

Și se poate întîmpla ca într-o singură tură, care durează 24 de ore, să aibă chiar și șase intervenții. În lupta cu focul și cu temperaturile ridicate re­cunoaște că trebuie să ai o gîndire rece și să știi cînd și cum să ac­țio­nezi. În urmă cu un an a avut o intervenție la o casă de pe strada Gene­ral Berthelot, era comandant pe echi­paj și, cu gîndul că ar putea să pice planșeul peste el, a intrat în locuință și a salvat o bătrînă. A găsit-o imobilizată la pat și în stare de șoc. „Am luat-o pe sus, nici nu știa săraca ce se întîmplă. Atunci trebuie să iei o de­cizie la fracțiune de secundă. Ai in­trat acolo, este viața unui om în joc, după aia, m-am văzut salvat și pe mi­ne, și pe persoana respectivă”, continuă sergentul.

În postura de erou nu se vede, iar de multe ori nici oamenii care-i chea­mă în ajutor nu îi primesc cu brațele deschise – „nu te va primi nimeni cînd ești la necaz”. Odată cu focul pe care-l sting, se tranformă în scrum și agoniselile de-o viață. Timpul de­vi­ne cel mai mare dușman, atît pentru pompieri, cît și pentru cei păgubiți, fi­ecare secundă se întinde pînă la veș­nicie. „Lui i se pare că au trecut zece minute, cînd de fapt sînt două, trei minute. Se vede în situația faptului împlinit, vede că arde și timpul trece foarte repede pentru el”.

Cine-ți ține spatele

Își împreunează mîinile de fie­ca­re dată cînd pomentește de cîte o in­tervenție prin care a trecut. Sînt prea multe la număr și a renunțat să le mai țină minte, poate că-i prea tînăr, iar după cele 24 de ore petrecute la Dispecerat, încearcă să ajungă la fa­mi­lia lui. Și chiar și atunci, primește o alertă chiar înainte de a pleca a­ca­să. „Am prins intervenții fix cînd tre­buia să ies din tură, dimineața și mă întorceam acasă abia după amiaza”, spune Bogdan. Dar, oricum, tot o fa­milie îi sînt și cei de la Inspectorat. Cînd sînt într-o operație de salvare, trebuie să aibă grijă unul de celalt, mai mult decît ca niște colegi , altfel „trebuie să fim foarte uniți, să tra­gem unul pentru altul, dacă sîntem certați, mă lasă acolo”.

E sîmbătă seara, la sediul Ins­pec­­toratului pentru Situații de Ur­gen­ță nu este agitație deloc. În curte este un coleg de al lui Bogdan. Se plim­bă prin fața ferestrelor mari ale clă­di­rii. Zîmbesc amîndoi, ru­gîndu-se par­că să fe o noapte cît mai liniștită.

George GURESCU