Reforma iluzorie

Cine să fie de vină dacă, după mult așteptatul și trîmbițatul congres din 20 februarie, PSD-iștii se comportă ca rudele hrăpărețe după în­mor­­mîn­tare și se ceartă pentru ar­gin­tă­ria răposatului? Cine altcineva de­cît li­de­­rii PSD înșiși, care, încet dar sigur, au redus partidul la un me­ca­nism de cu­cerire și păstrare a pu­terii în scopul aca­parării re­sur­se­lor sta­tului. Da­to­ri­tă lor, orice program ba­zat pe un crez po­litic a de­venit o fa­ța­dă șubredă iar par­tidul s-a redus la o federație de gru­pări de in­terese.

Responsabil de această evoluție ga­­­lopantă în ultimii ani este Mircea Geo­ană cel care, de dragul obținerii și păstrării puterii, s-a pus practic la dis­­­poziția liderilor din teritoriu, ceea ce a dus la pulverizarea au­to­ri­tă­ții li­de­­rilor de la București, singu­rii care mai puteau exprima o convingere sau o filosofie politică. Căci, la ce te po­ți aștepta din partea unui Radu Ma­­ză­re, al cărui dis­curs la congres a con­stat dintr-o lungă imprecație îm­po­­tri­va procurorilor DNA? Sau de la Ma­rian Opri­șan, care-și mută loia­li­­tatea de la unul la altul în funcție de ul­timele cal­cule politice? Ca să nu mai vorbim de Marian Van­ghe­lie…

Totodată, congresul a scos la iveală și fața sinistră a PSD, partid în care filajul și șantajul sunt practici de acum consacrate. Liderii partidului în­cearcă acum să ascundă sub preș ca­zul Cristian Diaconescu, filat timp de zece zile de unul din „colegii de partid” în scopul șantajului, pentru că nu pot să-l rezolve, ceea ce su­ge­­rea­ză că Victor Ponta nu-și va putea do­mina vice­pre­șe­dinții și mai ales pe Marian Van­ghelie, eternul și fascinantul stîlp al PSD, chintesență al ta­re­lor sale ire­me­diabile. Rezultă așa­dar printr-un ra­ționament logic că ori­ce reformă reală a partidului va tre­bui să înceapă cu eliminarea prac­ti­cilor și personajelor de tip Van­ghe­lie, Ma­ză­re, Opri­șan.

Or, într-un par­tid dominat de aceste personaje și condus de un li­der fără experiență și fără substanță politică, îndatorat și el liderilor din teritoriu pentru sprijinul primit la congres, o astfel de reformă este, pen­­­tru moment cel puțin, im­po­sibilă. Ti­nerețea nu devine o virtute decît atun­ci cînd aduce o viziune nouă. Din păcate, Victor Ponta este în fond un continuator al lui Ion Ilies­cu. Recapitulați pozițiile sale față de re­forma justiției și față de lupta îm­po­triva corupției și veți constata că este un adept al codului penal elaborat de Rodica Stănoiu și respins ca ne­­corespunzător de ex­perții Co­mi­siei europene și că ținta preferată a cri­­ticilor sale este Mo­ni­ca Macovei.

Stîn­gismul de paradă, cu cravate roșii de pionier și tricouri imprimate cu fi­gu­ra lui Che Gue­va­ra sînt doar acce­­sorii de imagine și nu au nici o le­­gătură cu un adevărat program po­li­tic social-democrat. Iar documentul ela­­borat înainte de congres, „Ro­mâ­nia corectă”, este doar un set de mă­su­ri organizatorice și nicidecum ex­pre­sia unui crez politic. De altfel, la con­gres nimeni nu a vorbit despre con­vingeri și idei, ceea ce spune mul­te despre adevărata natură a PSD.

Am avut parte doar de o campanie pentru eliminarea lui Mircea Geoa­nă. După execuția sa însă spi­ritele nu s-au liniștit și certurile continuă în public. Unii pleacă, dar destui vor rămîne să continue o politică sterilă și cinică. În aceste condiții, reforma nu poate fi altceva decît o iluzie optică.

Rodica CULCER