Alegerea de pe Ismail

La Ambasada României de la Chi­șinău nu se schimbă niciodată ni­mic. Zi sau noapte, cum mergi din centru spre Gara de Nord, stau a­du­nați la poartă o mînă de oameni, bat picior de picior dacă le e frig și își acoperă capul cu un ziar dacă îi ar­de soarele. Nu e miercuri, deci nu se dau vize și nici dosarele pen­tru bur­se nu se mai depun de mult. As­tăzi se alege președintele Româ­ni­ei. De dimineață, de la ora nouă, oa­me­nii se adună civilizați în co­loa­nă, cum sînt obișnuiți deja, scotocind de prin buzunare și de la fundul gen­ți­lor pașapoartele purpurii. Două doam­ne blonde care au votat deja se pregătesc să meargă la Mall, ca în orice duminică dimineața.

Se separă de mulțime, dar vorbesc cît se poate de tare la telefonul mobil: „Toje bu­deși golosovati? Podhodi na Ismail” (n.r.: Și tu vrei să votezi? Vino pe strada Ismail). Cîteva priviri piezișe le fac să mai scadă din volum și să-și aș­tepte prietena ceva mai departe.

Prea puține fete

Bă­ieții în uniformă se plimbă de co­lo-colo, simulînd că fac ordine, cu o fa­ță încruntată cînd îi întreabă o doam­nă mai bătrînă: „știți cumva da­­că pot vota și cu certificatul de naș­tere?”. Nu răspund, pentru că „n-au voie”.

Pe alocuri mai răbufnesc dis­cu­ții despre „data trecută”, cînd au fost nevoiți să stea mai multe ore la coa­dă pentru a vota și să completeze do­sa­re întregi de hîrtii pînă să se vadă cu buletinul și ștampila în mî­nă. „Con­dițiile nu erau rele, pur și simplu erau prea puține fete la ma­să, ca să dea hîrtiile”, aruncă un băr­bat cu pălărie sprijinit de gardul de fier. A­fa­nasie, din Chișinău, un băr­bat de peste 60 de ani, recunoaște că nu a fost prima oară să voteze, dar nu cre­­­de că „e chiar așa de greu să pui o ștampilă acolo, important e unde o pui!”, rîde fe­ri­cit, crezînd că a reușit să stîrnească polemici.

Dar oamenii își întorc privirile liniștiți, la Am­ba­sa­da Ro­mâniei de la Chișinău se ști­e cu ci­ne votează toată lumea, iar ast­fel de provocatori nici nu sînt bă­gați în sea­mă. Nimeni nu face nici o a­lu­zie, cînd apare un copilaș cu fes por­­tocaliu și geacă portocalie, ru­pîn­du-se de mîna tatălui său și in­trînd în gloata de oameni gri, că­u­tînd ceva ce numai el cunoaște. Toți îl privesc cu drag, îl trag de obraji și îl întreabă cum îl cheamă. Răspunde „Ionuț!” și fuge repede spre poartă, uitîndu-se cu jind la bastonul agățat de brîul gardianului de la poartă. Po­lemicile continuă. Toți cei care stau la coadă cred că viitorul pre­șe­dinte e dator să facă ceva și pentru Ba­sarabia, mai ales „să o ajute cu in­tegrarea asta europeana”, dar nu­mai o parte dintre cei prezenți vo­tea­ză „pentru unire”. Petru, care locuiște de ceva timp în București es­­te de părere că „așa cum se face po­litica în prezent, așa este bine”.

Viitorul e nemulțumit

Mihai și Liudmila Crudu vin de la Hîncești. Aici, la ambasadă, s-au în­tîlnit cu fiica lor, Diana, care lo­cu­iește în Chișinău. „Votez pentru vi­itorul țării noastre. Eu aș vrea să fa­că ceva și pentru țara noastră, că tră­im într-o sărăcie foarte mare”, spu­ne ea, în timp ce mama i se ascunde după spate, de frica re­por­to­fonului. Doar tatăl sare cînd mă vede: „nu te ascude, Liuda! Las’ să știe lumea… că data trecută am stat șa­se ore la consulat, da’ ne-am enervat și am luat un autobuz spre A­neni, acolo am votat”. Cu tot cu ne­mulțumirile lor, oamenii se adună, iar coada se în­tinde în deal. Băie­țe­lul în portocaliu și-a găsit altă o­cupație: o fetiță cu geacă și pălărie roz, tot de vreo șase ani, căreia îi ex­pli­că de ce „e mai bine cu Băsescu”.

Anastasia CONDRUC (Chișinău)