Controlorii îl citesc pe Vasiliu

Poetul de pe afișul din Tramvaiul 3 se uită la pasageri și se tot întreabă, în poezia „Continuitate”, cine-l mai ci­tește, afară de angajații RATP care-i pîn­desc din spate, în grupuri de cîte trei, pe călătorii fără bilet.

Doi studenți care doar ce-au urcat în stația de la gară stau cu o plasă de rafie și o geantă de voiaj la picioare și discută despre un al treilea: „Nebunul nu primește pachet ca noi, în weekend, doar marțea și miercurea. Întotdeauna îi rămîne mîncare pe vineri, cînd eu nu mai am nimic. Și cîte-o oală de-aia de trei kile de sarmale”, se vaită unul din ei. În fața lor, o tînără sfioasă își pune căștile de la iPod în urechi și pînă să coboare nu se uită la nimeni din jur. Nu-l aude nici măcar pe muncitorul cu bască neagră, care-și suge măselele, se uită pe geam și vorbește tare la telefon. „Sînt aici, la Moldova Mall”, spune și mai ta­re bărbatul în timp ce trecem prin față pe la Iulius.

Tudor crește mare

După campusul Tudor Vladimi­res­cu se dublează media de vîrstă. Ti­nerii se grăbesc să coboare din tramvai, deși, încă nu-i în stație și ușile nu se deschid. Tot de-aici începi a simți și hu­ruitul și zdrăngănitul plăcilor îmbinate de tablă. Cum treci de Baza 3 ai impresia că te afli într-un blindat din al Doilea Război Mondial care abia mai răzbate ultimul drum înainte de a se prăbuși de tot.

După stația de la E-ON, cum se deschid ușile tramvaiul se umple de mi­ros de carbit. Nu mai rămîne nici un tî­năr înăuntru, doar o blondă cu un ba­lon roz în mîini. Doar muncitori cu aceleași pălării cu un cozoroc scurt și aceleași genți negre pe care le țin la picioare. Urcă și-o femeie a străzii. Se uită cu scîr­­bă la scaune, scutură vreo două, însă tot nemulțumită e și rămîne în picioare, bles­temînd.

În Dancu, la capăt de linie, un bă­trîn angajat la o firmă de pază, cu pălărie și ochelari, fumează și-așteaptă să plece tramvaiul. Cîinii din stație așteaptă și ei să sosească un altul, doar, doar mai prind cîteva secunde de atenție și-un covrig. „Crede că-i dai de mîncare, ia uite cum stă”, îmi zice vatmanul, care întră-n Ma­gazinul Mixt să-și cumpere o cafea. Se urcă în cabina tramvaiului, mănîncă liniștit jumătate de măr, semnează fișa de drum, îmi face semn să urc și por­nește. Deja-i tîrziu, nu mai urcă nici blon­de cu baloane roz, nici bătrîni și nici domni care vorbesc prea tare în te­lefon în timp ce-și sug mă­selele.

Rămîne numai Vasiliu-n spate, ca­re-n continuare se întreabă: „Vasile Alec­sandri citește poezii de Costache Cona­chi, Mihai Eminescu citește poezii de Vasile Alecsandri… de Lucian Vasiliu cine (în afară de controlori) citește poezii?”.

Ioan STOLERU