Peliculele și-au suflat praful de pe role

Cinematografia autohtonă actuală nu a apărut din senin: Mungiu, Porumboiu sau Radu Muntean au avut avut de la cine învăța. „Retrospectiva filmului românesc”, eveniment organizat de Centrul Național al Cinematografiei, a venit să amintească de unde am pornit, aducînd pe ecran două producții pe care praful nu îndrăznește să se așeze: „Pădureanca” și „Un bulgăre de humă” de Nicolae Mărgi­nea­nu. Din pă­cate, promovarea prea slabă sau lipsa de interes a spectatorilor au lăsat prea multe locuri libere în Sala Studio de la TVR.

În lumina reflectoarelor, actrița Manuela Hărăbor simulează e­xis­tența unui discurs cu o prezenta-toare care probabil încă nu se năs­cu­se cînd se filma „Pădureanca”. Fa­ța actriței se luminează într-un zîm­bet de înțelegere cînd vede sala aproape goală. Spectatorii știu că Iașul n-a văzut urmă de afiș zi­l­­e­le acestea și își apleacă capul de frică să nu întîlnească ochii actriței care ar putea cere o explicație.

Dar a­ceas­ta se așază lejer pe unul dintre rînduri, aproape de public, astfel în­-cît să poată observa că între chipul de pe ecran și cel de astăzi nu e mare diferență, doar ceva mai mult fard.

O altă Ciuleandră

Discuția cu regizorul Ovidiu Lazăr încearcă să inducă atmosfera „filmului de sta­re” care ur­mea­ză să fie văzut. To­tuși, spectatorii sînt prea tineri și, cu excepția unui profesor nostalgic după vremu­rile cînd nu se filma pe digital, toți aș­teaptă să se cufunde în „ecrani­zarea izbutită a lui Slavici”. Lumi­nile se sting și, după un mo­ment de de­za­mă­gire creat de una dintre pri­mele sce­ne, mult prea asemănătoa­re cu cea inițială din „Ciuleandra”, cu dansul ță­ranilor, filmul te duce în lumea chi­nuitoare a unei iubiri dărî­-mate de amenințarea holerei. Frica lui Ior­go­van, interpretat nervos de A­dri­an Pintea este conflictul care cre­ază firul roșu al poveștii.

Victor Rebengiuc conturează perfect u­nul dintre personajele cheie ale filmului: Busuioc, un țăran bogat din­­tr-un sat românesc care cre­-de că poate merge împotriva provi­den­ței, pedepsit în final prea aspru pentru ignoranța sa. Filmul are o relație foarte specială cu timpul, în primul rînd pentru că trecerea lui este a­proa­pe imperceptibilă, iar apoi, pentru că însăși acțiunea este destul de greu de plasat pe o axă a Ro­mâniei de secol al XX-lea. Pe­li­cu­la devine din ce în ce mai dureroasă spre final, iar prestația aproape „mu­­tă” a personajului fe­minin, Si­mi­na, intrepretat de o Ma­nuela Hă­răbor de doar 18 ani, devine perfectă pentru a transmite mesajul dra­matic al filmului.

Poveste din humă  

În seara a doua, un număr de spectatori ceva mai mare se adună pentru a vedea „Un bulgăre de hu­­mă”. Re­flectoarele se închid u­nul după celălalt, lăsînd cei peste 40 de spectatori într-o beznă prelungită de ecranul întunecat pe care apar periodic nume albe. Clopo­tele de în­ce­put fac ca atmosfera să fie una funestă, ca un moment de recu­le­gere pentru scriitorii cărora le este închinat filmul.

Pornind cu neîncredere pe un te­ren necunoscut, spectatorul e îm­brățișat de detalii lingvistice și re­gio­nale care inevitabil amintesc de vorbele bătrînilor și de cum arătau Humuleștii la prima excursie cu colegii de clasă. Adrian Pin­tea, cu ochi pierduți și visători, este cel ca­re și-a luat angajamentul de a-l co­borî pe Eminescu de pe soclu și de a-l aduce în sala de cinema. Prietenia dintre cei doi scriitori este încropită într-o poveste de via­ță, în imagini vii ale satului patriarhal moldovenesc, alternate de cele ale tînărului centru cultural Iași. Veronica Micle, interpretată de Maria Ploae este pusă în umbră de personalitatea debordantă a Tincăi (Mioara Ifrim), ce reușește să con­-tureze și să dea culoare unui perso­naj aparent neînsemnat.

Pe măsură ce minutele se scurg, Eminescu și Creangă nu-ți mai sînt străini, ci îi privești ca pe niște prieteni vechi, pe care ai vrea să-i ții lîngă tine și să nu-i lași să mai plece. Să-i pui să-ți scrie poe­zii, să-ți zică povești, și să-ți pic­teze imagini a unei lumi pierdute de mai bine de-un secol. Clopotul sime­­tric din final îi găsește pe spectatori lipiți în continuare de scaune, vrînd poate o continuare sau cel puțin un bis.

Anastasia CONDRUC

Gianina PETRUCĂ