Cum să transformi necunoscutul în pasiune

Îmbrăcat într-o geacă groasă de iarnă, cu un fular care îi acoperă jumătate din față, Florin in­tră în cafeneaua cu fotolii albastre aducînd cu el gerul de afară. Aparatul îi atîrnă de umăr de parcă ar fi nedespărțiți. Trage scaunul de la ma­să și-și cere scuze de cîteva ori pentru întîr­zi­ere, chiar dacă a ajuns cu cîteva minute mai de­vreme. După ce se asigură că aparatul e pus în siguranță pe un colț al canapelei și își scutură ză­­pada de pe umeri, se așază la masă și își co­mandă un ceai. Florin Aionei e un tînăr absol­vent al Facultății de Arte Plastice, specia­li­za­rea Grafică. Ce îl diferențiază pe el de ceilalți co­le­gi ai săi care și-au dau disertația acum un an este pasiunea pentru fotografie care nu-l mai la­să în pace de ceva timp.

Povestește cu zîmbetul pe buze despre cît de neașteptată a fost atracția sa față de foto­gra­fie. „Un prieten m-a convins să merg cu el în­tr-un tur fotografic în Bîrnova. Nici măcar nu a­veam aparat la vremea aia, însă ideea proiectului mi-a plăcut așa mult încît mi-a stîrnit cu­rio­zi­ta­tea. Nu știam nimic despre fotografie, dar e­ner­gia colectivului m-a convins că ar trebui să mai rămîn”, spune Florin zîmbind. Mult timp a e­vitat să li se alăture celor din Clubul Fo­to­gra­fi­lor pentru că era de părere că fotografiile lui nu sînt nici pe departe la fel de bune ca ale lor. În­tr-un final, cînd a decis să se înscrie, mulți din­tre cei care-l impresiona­se în turul foto nu mai erau membri ai grupului. „Oamenii vin și pleacă, e important să știm as­ta. Pasiunea pen­tru fotografie poate fi tre­că­toare sau poate ră­mî­ne cu tine toată viața”, îmi explică ră­su­cind între degete un pliculeț de miere. Deși gă­seș­te puncte comune între f­o­­to­grafie și desen, Flo­rin spune oftînd că de ce­va timp fotografia a luat lo­cul desenului în via­ța sa. Dacă în anii stu­den­ției nu putea lăsa cre­ionul din mînă, acum e in­separabil de a­pa­ra­tul foto și se gîndește me­reu la proiecte pe care le-ar putea face.

În jurul nostru muzica ră­sună din ce în ce mai tare. Prin ferestrele localului nu se mai ve­de decît întunericul serii. Florin scoate telefo­nul din buzunar să-mi arate do­uă cadre pe care le-a surprins întâmplător, a­tunci cînd exersa. „Ma­joritatea oamenilor nu-și dau seama ce-i așa special la poza asta”, îmi spune el în timp ce pe ecranul telefonului apare o poză cu doi în­drăgostiți care se adăposteau sub lumina u­nui felinar. „Îmi place elementul surpriză și mis­terul în fotografie. Fotografia de stradă are ceva aparte. Spre deosebire de cea de studio în care fotograful își compune cadrele, în foto­gra­fia de stradă ca­drele se compun singure. Tre­bu­­ie să ai răb­da­re, dar uneori vei fi și tu surprins de lucrurile pe care le fotografiezi”, spu­ne tî­nă­rul cu încîntare.

Florin n-a investit încă foarte mul­ți bani în aparate foto, le folosește pe cele ale prie­teni­lor mai „darnici”, așa cum îi numește el. Îi place să co­lecționeze povești, ba chiar ar vrea ca în vi­i­tor să adune într-un al­bum toate per­so­­na­li­tă­țile din Iași care, din pă­ca­te, „nu sînt în­că des­tul de cunoscute”. Pînă la realizarea a­ces­tui pro­iect, Florin încă se gîn­deș­te cum să îm­bi­ne desenul și fotografia astfel încît niciuna din­tre ele să nu rămînă pe al doilea loc.

de Claudia PINCOVSKI