Din viaţa unui cioclu fără frontiere

Nelu are trei copii. Niciunul nu-i mai mare de 5 ani. Toţi trei se zgîiesc şi se strîmbă la noi de la fereastră. În curte te împedici de un camion de plas­­tic de jucărie, de o minge şi de o că­ru­ţă artizanală, de genul celor pe ca­re le mai vezi la terasele restaurantelor rus­tice. Undeva într-un colţ se plic­ti­seş­te un grătar stins. În mijloc e o ma­să mare, la care vara se întind cine zgo­mo­toase. Ar fi o curte nor­ma­lă, a unei familii care nu duce lip­să de ni­mic, de la ţară. Asta dacă faci abs­trac­ţie de ze­ci­le de coşciuge aranjate, sti­vu­ite, nou-nouţe, ce stau adunate, sub o strea­şi­nă. Sau de cele două dri­curi lu­cioa­se, curate, care aşteaptă lîn­gă poar­tă.

Nelu e printre cei mai căutaţi cio­clii de prin părţile Buzăului. Firma lui de pompe funebre s-a specializat în repatrierea morţilor. Adică, dacă vre­u­nul plecat la cu­les de căpşuni se pră­pă­deşte subit, pe Nelu îl sună rudele să aducă trupul neînsufleţit acasă. Ne­lu a repatriat de la muncitori pe şan­tier, lucrători în agricultură, în­gri­ji­toare de bătrîni, la cerşetori sau hoţi de portofele. In­di­fe­rent de statut sau ave­re, s-au întors toţi acasă, la fel: în dricul lui Nelu, într-un coşciug. Unul spe­cial, e drept, cu design potrivit nor­melor euro­pe­ne, din inox, bine sigilat.

Nu, nu-i foarte plăcut. Uneori îl ia sila. E şi hîrţogăraie grămadă, sînt apro­bări peste aprobări. E şi drum lung, sînt zeci de ore de condus dricul pe autostrăzi. Dormi prin mo­te­luri, mă­nînci prin benzinării. Apoi, trebuie să ai nervi de oţel, mai ales cînd tre­bu­ie să verifici dacă decedatul e în­treg în si­criul de la morgă. Uneori, ai surpriza să nu fie… Apoi, ai mereu de dat ex­pli­caţii la graniţă în legătură cu trans­portul ne­obişnuit – mafia napoletană trans­por­tă droguri deseori în ca­dav­re, sub acoperirea unor firme de pom­pe fu­ne­bre, de asta, orice astfel de transport e atent verificat. Mereu e ceva de ex­pli­cat, de dovedit cu acte, în bu­si­nes­sul trans­por­tului interna­ţio­nal de ca­da­vre. Nelu e cam sătul de toate as­tea. Dar aşa a apucat să vadă mai toa­tă Eu­ro­pa. Şi-apoi, banii nu-s de­loc de aruncat. La un singur trans­port, scoa­te şi 3.000 de euro, dintr-o lovitură.

Nelu priveşte detaşat cum copiii săi se strîmbă la noi, de la fereastră. Uneori, i-ar plăcea să facă cu totul alt­ceva. „Planul meu e să deschid un ci­mi­tir de animale”, spune deodată. „Doar că nu reuşesc să-i fac pe ăştia de la administraţie să-mi dea apro­ba­rea!”, se enervează. Are teren, plan de construcţii, totul e pregătit, zice Nelu. Şi aduce din magazie un mic coşciug, din lemn, special creat pentru pa­pa­gali. E lăcuit frumos, căptuşit pe di­nă­un­tru. Iar pe capac apare ştanţat chipul lui Hristos.

Andrei UDIȘTEANU | reporter DIGI 24