De ce ne privește pe toți ceea ce s-a întîmplat la CSM ?

Săptămîna trecută au fost revocați din CSM judecătorii Alina Ghica și Cristian Dănileț. Este fără precedent pentru România ca doi membri CSM să fie eliminați din acest organism ca­re ar trebui să garanteze independen­ța sistemului judiciar. Pentru a face asta este esențial ca membri CSM să fie ei înșiși liberi și să poată lua de­ci­ziile pe care le consideră necesare la un anumit moment. Să aibă curajul să vorbească în apărarea sistemului judiciar atunci cînd politicienii în­cear­că să-l controleze, dar și să își sanc­țio­neze colegii atunci cînd aceștia greșesc.

Orice om obișnuit să analizeze cu propria minte evenimentele la care este martor va întreba care sînt mo­ti­vele care au stat la baza revocării celor doi. Tocmai aici este problema – nimeni, nici măcar cei care le-au cerut revocarea, nu a putut spune ca­re este vina care li se impută celor doi. De fapt, exact asta este marea problemă a acestei proceduri și de aceea implicațiile ei razbat dincolo de ho­ta­rele sistemului judiciar. Să mă ex­plic: conform legii, revocarea unui membru CSM este o sancțiune și prin urmare ea nu poate fi aplicată decît dacă respectiva persoană săvîrșește o faptă sancționabilă cu respectiva sanc­țiune. În cazul membrilor CSM fap­te­le sancționabile cu revocarea sînt „neîndeplinirea sau îndeplinirea ne­co­respunzătoare a atribuțiilor în­cre­din­țate prin alegerea ca membru al Consiliului”.

Furia maselor de judecători a por­nit atunci cînd CSM și-a ales ca pre­ședinte un procuror pentru prima da­tă în istoria sa (pînă atunci toți pre­șe­dinții fuseseră judecători, pro­cu­ro­rii ocupînd de obicei funcția de vi­cepreședinte). Atît legea, cît și Con­sti­tuția permit alegerea unui pro­cu­ror în funcția de președinte al CSM, procurorii fiind magistrați ca și ju­de­cătorii. Așadar alegerea a fost le­ga­lă. Pretutindeni în țară s-au convocat Adunările Generale ale ju­de­cătorilor care, într-o proporție foarte mare, au votat pentru revocarea ce­lor doi. Abia după ce au votat ju­de­că­torii și-au pus problema motivării hotărîrilor prin care se cerea revocarea – un lucru extrem de grav pen­tru cei care ar trebui să fie o ga­ran­ție a statului de drept. Normal este ca întîi să fie identificată vina unei persoane și abia apoi să se organizeze un vot pentru luarea deciziei cu pri­vi­re la sancționarea vinovatului. Da­că vina care li se impută este cea de a fi participat și votat la sedința în ca­re a fost ales un procuror ca președinte CSM, această acuză este nefondată pentru că toți membrii CSM au participat la respectiva ședință, iar în privința votului fiecare este liber să voteze conform conștiinței sale pentru că în România nu există no­țiu­nea de mandat imperativ pentru cei aleși în diverse poziții publice. Nici argumentul că cei doi nu mai sînt sus­ți­nuți de cei care i-au ales inițial nu este valabil pentru că atîta timp cît o persoană este aleasă într-o funcție pentru un mandat – aici pentru șase ani – respectiva persoană nu poate fi în­lă­tu­rată decît în situații excepționale prevăzute expres de lege. Așa cum am arătat mai sus aceste condiții nu au fost îndeplinite aici.

Diferența între dictatura ma­jo­ri­tă­ții și o democrație care este și stat de drept constă în faptul că ma­jo­r­i­tă­țile, oricît de mari, nu pot lua de­ci­zii încălcînd legea. Adică nu pu­tem decide orice prin vot. Din fericire, cei doi au atacat decizia CSM prin care au fost revocați în instanță așa că justiția va avea ocazia să ne spu­nă dacă ceea ce s-a întîmplat este sau nu legal. Pînă atunci, Ghica și Dă­nileț rămîn membri CSM pentru că aplicarea hotărîrii de revocare e suspendată pînă cînd instanța de­ci­de asu­pra contestațiilor.

Laura ȘTEFAN este expert anticorupție