Presa este fragmentată de lupta dintre patronat și jurnaliști

Nu de ieri și nici de azi, lupta din­tre patronat și jurnaliști a fost aprigă, iar asta a fragmentat breasla, ba chiar a dus la scăderea calității. Interesele pa­tronilor vor coincide rareori cu ale ga­zetarilor, iar miza e banul, deci una financiară. Tocmai de aceea presa scrisă din România s-a prăbușit spec­taculos. În primul rînd pe diferende profesionale, apoi din cauze financia­re. Angajatorul încearcă să obțină mult cu bani puțini, iar jurnalistului, cînd îi ajunge cuțitul la os, începe să tragă mîța de coadă. Apoi apar concedierile, pentru că ziarul nu poate pro­duce pentru scoaterea cheltuie­li­lor, po­veste veche, iar sponsorii nu se în­ghe­suiesc să investească într-un pro­dus fără forță. Primele rînduri par a fi haotice, dar, puse cap la cap, ne aduc în fața adevăratei lupte dintre ce­le două entități care controlează pre­sa: patronul și ziaristul.

Pașii spre falimentul unei publica­ții încep cu momentul în care pa­tro­nul simte că este ziarist, așa că dă indicații, atît cum trebuie scris un text, cît și ce să conțină sau să NU con­ți­nă. Din acel moment, în jurul fi­nan­ța­torului rămîn doar oamenii care pot face presă în fața angajatorului, care acceptă umili orice sarcină ingrată și care iau cuvintele șefului ca pe ex­tra­se din Biblie. Atunci jucăria s-a stricat, dacă deja nu pornise la drum defectă din cauza numelui celui care asigura finanțarea gazetei. Și de aceea avem încă în România o groază de ziare slabe, gazete în care nimeni nu mai are încredere. Odată pierdută cre­dibilitatea, publicația nu mai are for­ță, nu mai este un fruct dorit de publi­citari, iar urmarea e picajul financiar care agravează relația dintre angajatorul ce-și plătește salariații doar cînd mai cîștigă o mînă bună la poker sau la table, ori face o afacere bună cu sta­tul. Avem exemple nenumărate, dar nu are rost să irosim spațiul pentru a înșira niște personaje care n-au făcut decît să ajute presa în drumul spre groapă, dupa ce au urcat-o pe trambulină și-au pus-o să sară în topul instituțiilor corupte din România.

Care este soluția? Una de avarie este apelarea la sindicat, atunci cînd pa­tronul își încalcă atribuțiile, atunci cînd încalcă regulat contractul co­lec­tiv de muncă la nivel mass me­dia. Din păcate, procesele durează ani în­tregi, iar ziaristul trebuie să mănîn­ce. De aceea înghite cam tot, se umi­leș­te, își dezonorează profesia și o aduce la stadiul de presă pentru finanțator. Criza i-a înrăit și mai mult pe pa­tro­ni, care văd în asta o oportunitate de sub­jugarea a gazetarilor, prinși în plasa, mai exact între executarea ordinelor și somaj. Uneori nici cocoșarea nu es­te suficientă pentru că patronul își dă seama că poate întîrzia cu lunile la plata salariilor. Motivul? Ziariștii nu au unde să se mai ducă. Piața e din ce în ce mai mică, iar riscul de a o lua de la capăt este maxim. Atunci preferă să aștepte. Și, din compromis în compromis, relația dintre patronat și angajații din presă a ajuns una similară cu cea de pe plantațiile în care stăpînii puteau face orice cu sclavii lor, fără a fi trași la răspundere. Situa­ția este una tristă și cu o singură ie­și­re pentru cei care încă și-au păstrat coloana vertebrală: migrarea spre on­line și deschidere unui ziar propriu. Totul pe Internet. Apoi ei vor fi pa­tro­nii și poate succesul pe care-l pot avea nu le va lua mințile să devină ceea ce au urît cel mai mult.

Tiberiu Lovin este jurnalist și editor al site-ului reportervirtual.ro