Pictorul de la taraba cu ziare

’Nea Telu pictează, scrie, face sport, se pricepe și la muzică, film, literatură, dar cel mai bine stăpî­nește presa. Știe zilnic care sînt cele mai importante știri, din ziare dar și de prin cartier. „Primul loc unde trebu­ie să mergi cînd ajungi într-un oraș e chioșcul de reviste și primul om pe care trebuie să ți-l faci prieten e cel care vinde acolo. El știe tot ce miș­că, iar dacă nu știe, află”, spune băr­ba­tul cu barba căruntă, dar cu ochii de un albastru viu. Lucrează la taraba cu știri calde de mai bine de opt ani. A început dintr-o întîmplare, după ce a ținut locul unui cunoscut pentru trei zile.

Înainte de asta însă îi controla pe cei care vindeau presă, zilnic, pe bicicletă. Trebuia să vadă dacă „nu miros a băutură, dacă sînt la treabă sau dacă nu fac și alte afaceri”, îmi împărtășește ’nea Te­lu. Nu e străin de nici un subiect și, în timp ce-mi spune că cinema­to­gra­fia din România e pe moarte, pregă­teș­te trei ziare. Îmi explică de ce abia după ce un bătrînel îi întinde șase lei, ia vraful de pagini tipărite și în­cepe să-i povestească de un cu­tre­mur din California. A ajuns să cunoas­că gusturile clienților dar și poveștile lor de viață pentru că „mereu vreau să învăț ceva nou”.

Cînd nu este însă în spatele ta­ra­bei bărbatul pictează. Nu l-a în­vățat nimeni să plimbe pensula pe pînză ci a fost autodidact, cum îi place acestuia să spună. A încercat doi ani la rînd să intre la Fa­cul­ta­tea de Arte după liceu, dar nu a a­vut noroc. Nu terminase nici o școală cu profil artistic și nici nu a avut ar­tiști în familie care să-l pre­gă­teas­că, iar „pe vremea aceea era o bă­taie incredibilă pe locuri”. Pe lîngă asta își amintește că nici nu a stat toate cele opt ore ale exame­nu­lui în sală pentru că „aveam o pie­să de teatru de văzut”, spune el rî­zînd. Este nemulțumit însă de ti­nerii de azi, de cunoștințele acesto­ra și activitățile lor din timpul liber. „Cînd eram eu tînăr umblam, ne agitam. Mai făceam și fotbal și hand­bal, șah, scrable, mergeam la film, la teatru, făceam muzică. În­cer­cai de toate și vedeai ce-ți place”, spune ’nea Telu dezamăgit.

Cu toate acestea, toți elevii de la liceul de sport de alături și o parte dintre studenții din Tîrgușor îl știu și le este prieten. Le mai împrumu­tă cîte un ziar dacă orele sau cursu­ri­le se anunță mai lungi, le mai dă și „pe cont” cîte un pachet de țigări, un bilet RATP, prezervative sau gume de mestecat și îi ajută mereu cu sfa­turi dacă aceștia le cer. „Mă pricep la orice, iar dacă este vreun lucru la ca­re nu mă pricep sigur m-a interesat și am citit despre el”, se dă băr­ba­tul drept exemplu după ce un elev de liceu care a venit după un pachet de gume n-a știut să răspundă la o în­trebare de cultură generală.

Nu se consideră bătrîn, ci doar un pic înțelept dar, zice el „ăsta nu-i un lucru bun. Înțelepciunea nu-mi dă de mîncare și nu face bani. Doar te face să gîndești, iar în ziua de azi asta nu-i bine.”

Andrei MIHAI