Printre suporterii înlăcrimați

Pentru microbiștii roș-albaștri ca­re încă mai dau prin băncile facul­tăților, seara de joi a fost una foarte importantă. Meciul dintre Steaua și Stuttgart nu putea fi văzut de unul sin­gur, într-o cameră din căminele din Tudor, așa că o bună parte din ti­nerii suporteri au dat telefoane cu o săptămînă înainte doar să prindă un loc în Sport Pub, local care se află fix în inima campusului.

La intrare, doi bărbați îm­bră­cați cu uniforme groase și fesuri pe cap îi opresc cu o întrebare pe toți care în­cear­că să treacă pe ușă. „Stai așa bă­ie­te. Ai rezervare?”, la care dau u­șor din cap că nu. În final, primesc per­mi­siunea să trec mai departe, dar cu o condiție. „Te așezi undeva la bar, că după cum vezi, toate mesele sînt pline. A venit toată studen­ți­mea să vadă cum și-o ia în bot Steaua”. Par­te­ne­rul lui îl ia ușor peste pi­cior, „cum să piar­­dă, te-ai țăcănit? Ce să faci, cîi­nii tot cîini rămîn”.

Seara capetelor plecate

Înăuntru sînt primit de un nor de fum, amestecat cu mirosul berii și o gă­lăgie mai ceva ca pe stadion. Ori­unde aș întoarce ochii dau peste sca­une ocupate cu tineri energici, gata să sară de pe ele de bucurie atunci cînd vor avea ocazia. Restul discută în voie diferite tactici pe care ei le-ar folosi, ce jucători ar trebui să joa­ce, însă un tînăr înalt cu părul brunet, tuns scurt, bate la ochi prin stri­gă­te­le sale entuziasmate. „Cîștigă Steaua băi, ce crezi, că am pus pariu degea­ba pe ei? Hai Reghe, fă-mă fericit în seara asta!”, țipă acesta, ri­di­cîn­du-se agil de pe scaun, la care unul din colegii lui îl trage rapid jos înapoi. „Taci, mă, boule, nu mai urla așa. Iar ai băut înainte de meci?”

Toți se distrează și așteaptă cu ne­răb­dare începerea jocului, care por­neș­­­­­te după cinci minute de pauze pu­blicitare. Ochii tuturor din local sînt acum ațintiți spre ecran, și puțini sînt cei care mai scot un pîs. La primul gol, un scurt „ce faci bă?” se aude scan­dat pe la mese, dar aceștia se re­sem­nează cu faptul că e abia primul sfert de oră. A doua reușită a nem­ți­lor îi lo­vește pe mulți sub centură, dar a­ceștia încă mai țin pumnii strînși e­chi­pei favorite. Vine minutul 23, iar ca­pe­te­le încep să se aplece prin tot lo­ca­lul.

La pauză, clinchetul ca de clo­po­ței al paharelor și sticlelor strîn­se de bar­mani e tot ce se mai aude, urmat de cîteva „nota vă rog” și apoi un puternic troznet al ușilor la ieșire.

Paul ANDRICI