În uniformă roșie

Bogdan e „lucrător comercial, ma­nipulant mar­­­fă, salahor, nu­meș­te-mă cum vrei tu”, în hipermarketul Au­chan din Iași. Lucrează la ra­io­nul de dul­ciuri și crede că a nimerit în locul po­tri­vit, la vracuri „am gus­tat din toa­te bu­nătățile de acolo, noi a­vem vo­ie să le gustăm, pentru ca să ști­m ce pro­punem clientului. Unii îmi s­pu­n că nu e normal să-ți placă atît de mult dulciurile, dar îmi plac!”, mă asigu­ră băiatul care are grijă de cu­tiile cu bomboane. În magazin raf­turile tre­buie să fie pline, iar cînd ie­­șenii le golesc, Bogdan aduce din de­pozit, în cărucior, rezerve proa­s­pe­­te și par­­fumate. Ieșeanul de 24 de ani este înalt, blond și cu o siluetă spor­tivă. Îmi spune de la început că a crescut într-un car­ti­­er populat de romi și a legat și pri­­etenii cu unii din­tre ei.

După ce a făcut opt ani de han­d­bal la Liceul Sportiv din Ia­­și și în­că trei la Facultatea de Edu­ca­ți­e Fi­zică și Sport de la Uni­ver­si­ta­tea „Alexandru Ioan Cuza”, Bog­­dan a predat cîteva luni la școa­la din satul Victoria. Însă, „pentru că Bă­ses­cu a anulat privilegiile a­cor­­da­te profesorilor începători de că­tre Ili­e­scu” răbdarea pe care trebu­ia s-o ma­nifeste față de disci­po­lii săi din cic­lul primar era răsplătită cu prea pu­țini bani și recunoștință. A stat totuși cîteva luni și a primit sa­la­ri­i­le cuvenite, însă Bogdan s-a lăsat de cariera pedagogică și a ple­­cat în Cipru și s-a angajat ca salva­­mar. La facultate, fiind voluntar la Crucea Roșie, a făcut cursuri de a­cor­darea primului a­jutor și tehnici­le de su­pra­viețuire „și eram si­gur că o să fac față res­pon­sabilităților”. A­ceas­­tă în­cre­de­re de sine se resim­te și astăzi în vo­cea sa, cu toate că a trecut și prin mo­men­te de criză. „Odată s-a în­tîm­plat să scot la mal un copil a­proa­pe vînăt, mi-am luat după aia cî­te­va zi­le libere”, îmi po­ves­tește Bog­dan parcă re­sim­țind spa­i­ma și șo­cul pe ca­re le-a tră­it a­tun­ci.

Voluntar la Crucea Roșie, Je­wi­sh Community Center, su­por­ter „Ra­­pid” cu garduri cățărate, ochi ro­­­­­șii din cauza gazelor lacrimoge­ne și bă­tăi în masă, sînt experiențele pe ca­re le-a prins în tinerețe și le e­nu­me­­ră la fel de vag și fugitiv, de par­­că s-ar fi întîmplat decenii în ur­mă. Îmi spu­ne că tot timpul a a­vut no­roc cu uni­forma roșie, la Rapid, în Cipru, în Au­chan, „cred că ur­mă­toa­re profe­sie mă face pompier”, rî­de tî­nă­rul cu un oftat ascuns. Du­pă ani de an­trenamente cu program stri­ct de som­n și muncă, locul trei la handbal în cadrul Campi­o­na­tu­lui Na­țio­nal al României din 20­07, re­nun­­­țarea la o carieră de s­port din ca­u­za lipsei investițiilor în acest do­me­­niu și o licență de nota ze­ce, Bog­dan e de­cis să meargă din nou în stră­i­nă­ta­te. „De ce am mers la un as­­tfel de serviciu? Pentru că dacă ră­mî­nea­m acasă cheltuiam mai mul­ți ba­ni de­cît am aici, cu toate că e do­ar cu un milion mai mult de­cît cel la Vic­toria”, surîde ironic bă­iatul.

Daniela VORTOLOMEI