Oglindă, oglinjoară
Pastila de după 6 noiembrie 2012 Niciun comentariu la Oglindă, oglinjoară 0Sîntem vanitoși prin natura noastră. Credem că acel concurs biologic asistat de-o intervenție divină ce ne-a adus în vîrful lanțului trofic ne dă dreptul să credem că nu putem lăsa nimic la întîmplare și că trebuie să modelăm noi totul.
Că, după principiul scrierilor biblice, totul trebuie să fie după chipul și asemănarea noastră. Iar dacă asta nu se poate, măcar să fie după voia noastră. De aceea ne-am colorat lumea prin voința de a schimba. Și singura consecință la care ne-am gîndit a fost aceea că am fi putut schimba totul altfel, în ceva mai frumos. Am ras păduri întregi pentru interioare de lemn lucios și pîrtii de schi, și pe locul arborilor falnici ne-am construit case cu turle pînă la cer. Am împins oceanul înapoi ca să recuperăm solul mănos pe care acesta își lungea valurile și l-am curățat, oricînd am vrut, de creaturi ca să ne umplem magaziile de provizii. Am căutat mereu să stîrnim alizeele ca să ne macine porumbul și grîul într-o făină fină ca nisipiul. Am oprit cursurile rîurilor și le-am aruncat apa-n amonte pentru a ne putea aprinde, seara, becurile în casă.
Am luat fără să ne uităm de unde și nu ne-am așteptat să ceară nimeni nimic înapoi. Niciodată. Că doar sîntem creaturile alfa și pentru noi omega se-ntîmplă numai cînd avem chef. Asta însă pînă cînd simțim că pămîntul ni se zvîrcolește sub picioare, că-și varsă lava topită peste casele noastre mai fragile decît ne-așteptam. Pînă cînd oceanul își aruncă nesătul valurile de parcă ar vrea să ne-nghită și vînturile năpraznice ne biciuesc din toate părțile țesînd prăpădul în urma lor.
Atunci ne-ntoarcem spășiți la oglinda vanității noastre și îi culegem, înfrînți, bucățile sparte. Cum am făcut-o și pentru Katrina, Irene sau Sandy.
Cătălin HOPULELE









Adaugă un comentariu