O mie și una de nopți studențești

În Codrescu, bine dosit între că­mine, e un bar construit pentru bu­zu­narele studenților de teapa mea, care lungesc zece lei și timp de două zile. După o raită prin campus gă­sesc într-un final localul al cărui nume stă să se șteargă de pe copertina de un galben auriu murdar. Pe „Ali Baba” îl aflu fix la ieșirea din căminul C10. Are geamurile acoperite, dar prin dra­periile știrbe se poate vedea înăun­tru, așa că zăresc cîțiva studenți, jumă­ta­te din ei îmbrăcați în tricouri și pantaloni scurți.

Îmi fac curaj și intru, iar după ce sînt măsurat din tălpi și pînă-n creș­tet cîteva secunde, își reia toată lumea activitatea de pînă atunci. Fac coman­da la bar dar îmi dau seama că toate cele cinci mese sînt ocupate. Am în­să noroc pentru că îmi găsesc loc pe un scaun împins discret spre mine de Andreea, o fată micuță și brune­tă, îmbrăcată cu niște pantaloni de pijama cu inimioare roșii și un hanorac gri mult prea mare pentru ea. Își bea cafeaua cu Oana, colega ei de ca­me­ră care s-a întors deja de la facultate. Este atent aranjată, iar în părul blond și creț e prinsă o fundă roșie. Sînt amîndouă studente la Facul­ta­tea de Filosofie, însă nu și în același an, dar sînt „suflete pereche”, cum spune Andreea chicotind.

Barul se umple în scurt timp și mai tare cînd un grup de băieți intră, împiedicîndu-se fiecare de tocul ușii, și se îndreaptă spre cele cîteva aparate cu jocuri de noroc. Au ochii umflați de somn, iar, după ce își plă­tesc „intrarea”, se afundă în scau­ne­le înalte, scoțînd cîte o înjurătură de fiecare dată cînd norocul le mai fură niște puncte. La masa de lîngă ei, alți patru indivizi sînt la al patrulea rînd de bere și nu lasă pe nimeni să se atingă de stiva de sticle din fața lor, „ca să nu uite cîte au băut”. Au uitat însă cine urmează să facă cinste și cum nu reușesc să-și amintească, unul dintre ei sună la un prieten. „La­să că azi îl potcovim pe Radu de bani”, zice rîzînd unul dintre ei, care are deja privirea tulbure.

Continui să vorbesc cu cele do­uă fete pînă cînd în bar intră trei bă­ieți, toți cît ușa de lați și înalți. Oco­lesc camera din priviri, apoi se îndreaptă țintă spre mine și cele două fete. Andreea îi și sare în brațe unuia din­tre ei, iar ceilalți doi se așază de par­că ar vrea să-mi taie orice cale de scă­pa­re. Noroc că-i explică Oana bă­ia­tu­lui ale cărui brațe par umflate cu pompa cînd acesta întreabă gutural „ce-i cu ăsta”. Nu de alta dar mie îmi pierise de tot vocea.

Andrei MIHAI