Accidente, nenorociri, întîmplări…

E ca și cum ai pleca la drum cu di­na­mita în portbagaj. Așa s-ar putea re­zu­ma plecatul în excursie cu o gașcă de adolescenți. Așa că profesorul ar trebui să fie conștient că fără echipa de de­za­mor­sare n-ai ce căuta la drum. Și asta au arătat-o accidentele din ultima vre­me. Un copil s-a înecat la mare, asta du­pă ce profesorul care trebuia să-i su­pra­vegheze nu era acolo și pustii au hotărît să facă baie într-un loc neamenajat. Apoi, în cantonament, un înotator a hotărît să treacă dintr-un balcon în altul și a căzut de la etaj. Sigur, și alții au mai făcut asta, dar nenorocirea s-a întîmplat.

Plecată în excursie la munte, o puștoaică a reușit să dea naștere celui mai mare sexgate din istoria școlii ro­mâ­nești. Liceul „Jean Monnet” a devenit cel mai cunoscut din țară, cu e­ti­cheta de incubator de puștime de bani gata, iar profesorii de sport tineri își ca­pătă ceva mai greu credibilitatea. Acum cîteva luni, un grup de elevi de clase mici își petreceau seara în discotecă, sub oblăduirea profesoarei care ar fi trebu­it să-i supravegheze.

Și ultima nenorocire, cea din tren. Nici una dintre nenorociri nu poate fi pu­se în aceeași oală. Dacă în cazul bă­ia­tu­lui care a căzut de la înălțime, profesorul n-avea cum să stea prin rotație în camera copiilor, la „Jean Monnet” a fost vorba de o consimțire. La ne­no­ro­cirea care s-a întîmplat la mare, profesorul nu trebuia să-i lase să umble prin stațiune. În cazul fetei care a căzut din tren, cîți dintre voi cred că un profesor trebuie să meargă la baie cu fie­care elev, mai ales cînd puștii sînt clar suficient de mari să meargă singuri.

S-au făcut între timp noi regulamen­te ale organizării excursiilor. Grupurile mari trebuie să aibă și un cadru medi­cal, la fiecare zece copii trebuie să fie și un profesor. Reguli de bun simț de care se ținea cont și pînă acum. Mai greu este să-ți dai seama că elevii nu mai sînt ce-au fost, profesorii trebuie să facă față unor provocări greu de imaginat. Parcă niciodată diferența dintre generații n-a fost atît de mare. În afara faptului că toate nenorocirile s-au întîmplat în tim­pul excursiei, nici una dintre întîm­plări nu are același protagonist ca vinovat.

Mai degrabă am face ceva ca, în școală, cultura civică să nu fie doar o înșiruire de legi. Securitatea să fie la ea acasă și profesorii, fericiți că sînt profesori, nu să simtă că se sacrifică pentru o cauză care nu mai există.

Luate separat, fiecare dintre ne­no­rocirile din ultimii ani au fost de fapt niște nenorociri. Adevărat, unele stupi­de, care ar fi putut fi evitate. Și totusi, nenorociri.

Andreea ARCHIP