Trei decenii pe urma Sfintei

Strada Mitropoliei e mai plină ca ni­ciodată. De oameni cu sacoșele după ei, de miros de busuioc sau de ceară scur­să de la lumînările abia aprinse. În fața ca­tedralei e forfotă, iar pe bănci stau și cîte cinci oameni care abia se cunosc și își îm­part bucățele de anafură sau hîrtii pentru pomelnice.

Pe o bancă își trage sufletul tanti Ma­riana, care ține în mînă o lumînare abia stinsă, iar cu cealaltă își ascunde protector sacoșa cu pături și hai­ne. Vorbește greu, însă pronunță cuvintele cît de clar poate, repetînd atunci cînd este cazul. Din naștere s-a născut cu boala numită popular „bot de lup și buză de iepure”, pe care a încercat să o corecteze prin in­termediul operațiilor. Spune că poate de acolo i se trage harul, însă preferă să creadă că atunci lumea avea mai multă grijă de suflet. În Iași nu se mai simte ca un pelerin sau ca un vizitator pentru că face asta de 30 ani. Cei peste 600 de kilometri de la Reșița la Iași îi știe pe de rost și cu greu își amintește că a lipsit un singur an de la sărbătoarea Sfin­tei Parascheva. Însă nu o vede ca pe o ab­sență, pentru că a fost la Ie­ru­sa­lim, pe „Pămînt Sfînt”. Tanti Mariana spune că e mulțumită că a venit și anul acesta, iar faptul că a stat doar două ore la rînd o vede ca pe o bi­ne­cu­vîn­ta­re din partea Cuvioasei. „În alți ani mă pu­neam de dimineață la rînd și a doua zi ajun­geam. Atunci parcă nu mai sim­țeam nici frigul și nici oboseala. E dum­nezeiesc să treci prin asta”, rostește con­vingător femeia trecută de 50 de ani.

Mitropolia din Iași nu este singurul loc în care se închină, însă aici vine an de an pentru că așa i-a promis Sfin­tei Pa­rascheva. „Cînd era mică, fata mea se îmbolnăvea în fiecare lună. De atunci, mi-am zis că voi veni în fiecare an”, îmi spune accentuînd fiecare cu­vînt. Tanti Mariana era atît de familia­rizată cu pelerinajele făcute în capitala Mol­dovei, încît aici se simțea aca­să. „Cu­noscusem o măicuță care stătea cî­te­va străzi mai încolo și care în fie­ca­re an mă primea la ea peste noapte. De cînd a murit ea m-am obișnuit și cu scau­nele din gară și cu băncile de aici, mai as­cul­tăm o slujbă, mai stăm de vorbă.”

De minunile făcute de Sfîntă vor­bește mai cu însuflețire pentru că a vă­zut și i s-au povestit multe. I-au spus călugării că acum cîțiva ani, după procesiunea sfintelor moaște au observat cum Cuvioasa Parascheva avea lacrimi în ochi. „Pe vremea aceea reușeam să o atingem,însă lumea începuse să rupă bucăți din sfintele moaște, atît de mult își doreau vindecare”, spune în timp ce își freacă palmele de frig. Deși mai sînt trei ore pînă pleacă trenul spre Reșița, femeia nu se teme nici de frig și nici de ploaie. „Altfel trece timpul cînd simți că tocmai ai primit o binecuvîntare.”

Mădălina OLARIU