Haos și bucurie pe drumul sfinților

1001 de chipuri Niciun comentariu la Haos și bucurie pe drumul sfinților 0

Cînd alaiul de preoți cu torțe în mîini a pornit spre raclele Sfintei Pa­ras­che­va și a Cuviosului Teofil, clopotele au început să strige din rărunchi. Chemau oamenii de pretutindeni să-i însoțească pe cei doi cuvioși împrejurul catedra­lei, iar ei, înfrigurați, se înghesuiau cu lu­mî­nări aprinse. Pe margine, gîngurind fără oprire o rugăciune cunoscută pe din­afară, părintele Teofil stătea și privea blînd acea hoardă care se îndrepta fără noimă în toate direcțiile, deși nici el nu știa de unde o să-i vină sfîntul. „Dins­pre Biserica Sfîntul Mina”, ne-a anunțat un jandarm, și-am pornit grăbiți spre Podul Roș pentru a-i întîmpina cum se cuvine pe cei doi cuvioși.

„De vină pen­tru harababura aceasta sîntem noi toți, pentru că tragem care în­cotro, însă mai ales mai marii bisericii noastre pentru că nu au anunțat complet și precis programul sfintei sărbă­tori, iar acum ui­ta­ți-vă împrejur. Coate și în­ju­ră­turi, nu psalmi sau acatiste”, a rostit părintele aproape întristat, căutînd cu ochii să cu­prindă neliniștea din jur și s-o stîr­peas­că într-o clipă. Preotul mă­runt a venit la Iași din Arad, cu o sacoșă la braț, iar de miercuri, de cînd a ajuns în Moldova, a stat într-o strană în mitro­po­lie. Căci de dormit la părintele Teo­fil nu se poate vorbi. „Doar știi ce spune cartea: Veghează că nu știi cum va găsi Domnul candela inimii tale”.

Teofil cel nebun după Hristos

Aproape de Mănăstirea Trei Ie­rarhi, în fața noastră se oprește un băr­bat beat și cere binecuvîntare. Senin, părintele îi face semnul crucii pe cap, îi urează cele bune și-și vede de drum. Am înțeles atunci că preotul Teofil tră­ia o bucurie care nu putea fi deranjată de damful de alcool, rămas în urmă cer­șetorului și nici de giumbușlucurile pe care vînzătorii ambulanți ni le înșirau pe sub ochi. În schimb, tot drumul pă­rin­tele amintește de scrierile sfinte din care s-a ales cu foloase. „Ce se în­tîm­plă aici a fost prevăzut de părinți pioși. Ei au știut că se va ajunge la astfel de vremuri în care sfinții vor fi posomo­rîți și amărîți din cauza chermezei și a haosului din jur…”. Preotul a mai dat să spună ceva despre spectacolul care ne înconjura dar, huruiala de pe strada care coboară de la Palatul Culturii, îi acoperă glasul. Însă omulețul firav și plăcut nu se lasă doborît și reia cu dîr­ze­nie, de data aceasta mai răstit, ca să se înțeleagă. „Știi de ce au adus moaș­tele Cuviosului Teofil? Nu pentru iz­bă­virea sărmanilor pe care-i vedeți la coadă, ci pentru bani. Da. Da, ați auzit bine. Biserica face asta pentru bani!”, îmi mărturisește părintele afectat ca de un păcat strigător la cer, pe care ar vrea să-l dea uitării, însă în zadar.

Cînd ajungem în fața soborului de preoți care poartă pe umeri cele două racle sfinte, părintele Teofil își aprinde lumînarea și-l așteaptă cu chip senin pe patronul său, să i se închine a cincea oară, căci l-a vizitat deja de patru ori în Ucraina, acasă la el. Pe margini oa­me­nii se salută cu un soi de fericire ca­re numai de sărbători li se poate zări pe chip. Părintele Teofil se bucură cînd ve­de oameni mulțumiți, deși tot el crede că „nimeni nu mai este interesat să-ți mîntuiești sufletul. Astfel că singur trebuie să cauți drumul cel drept, iar a­ceasta e provocarea cea mai mare a ti­nerilor de astăzi. Să găsești pe cineva cu care să mergi direct spre mîntuire.”

Iulia CIUHU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top