Spre absolvire, înainte, marș!
1001 de chipuri 7 iunie 2012 Niciun comentariu la Spre absolvire, înainte, marș! 0Deși timp de șase semestre au trecut prin holurile facultăților, studenții care le-au absolvit au făcut un prim pas înainte, din fața statuii lui Kogălniceanu. Unii au venit pregătiți, cu robele negre și tocile prinse de cap, alții în hainele de acasă, dar pe care le-au ascuns sub tricouri special pregătite pentru eveniment.
„Dacă vrei, îți poți lua și tu unul din Sala Pașilor Pierduți, este o profesoară acolo care dă”, îmi spune entuziasmată Corina, o fată de anul I, venită ca voluntar ca să facă poze marșului. Dar studenții deja au format o coadă ca la pîine caldă în fața standului unde se dădeau tricourile.
Încetul cu încetul, absolvenți și profesori ai facultăților de la „Cuza” încep să se adune, lungind si mai tare rîndul de bannere și steaguri. Bucățile de pînză prinse într-un catarg flutură stîngaci, dar cu mult patos simbolurile Universității lui Cuza. „Mai tare Georgele, hai cu putere, ai brațe de bărbat sau ce?”, încearcă o profesoară să-l facă pe un student să fîlfîie mai repede drapelul.
Cei cu bannerele o duc mai bine, se îngrămădesc cîte doi-trei la cărat fîșiile de pînză. Doi țin de margine, și dacă mai este nevoie, unul stă pe mijloc ca să se poată vedea ce scrie.
Întrecere la fluierat
Marșul începe cu o jumătate de oră întîrziere, dar de îndată ce și Agronomia apare cu surle si trîmbițe, rîndul de lungimea a două, trei tramvaie, pornește pe șine. Deși nu au claxon, absolvenții fac mare zarvă cu fluierele și sticlele cu pietre aduse de acasă, speriind unii dintre trecători care nu știu ce se întîmplă.
Miriapodul de licențiați trece prin fața bibliotecii și fluierele acestora încep să se întreacă în gălăgie cu cele ale polițiștilor, lăsîndu-i confuzi pentru cîteva secunde pe unii conducători auto.
Migrația absolvenților face un stop pe Ștefan cel Mare, unde gălăgioșii primesc binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și își clătesc chipurile cu aghiasmă.
După slujba de binecuvîntare, primarul Iașului, Gheorghe Nichita, zîmbind întruna, ca în afișele electorale, le lasă tinerilor cîteva vorbe: „este un moment de final, dar și unul de început cu ajutorul căruia veți intra în viață”, îi încurajează pe studenți.
Tot pe șine se întorc absolvenții, de data asta răsfirați ca suporterii care scapă pe teren cînd echipa lor primește gol. Urmează stația „Universitatea de Medicină”, unde vor schimba cîteva ore din sesiune pe un concert cu trupa Taxi.
Paul ANDRICI









Adaugă un comentariu