Seif într-un ștergar
Pastila de după 30 mai 2012 Niciun comentariu la Seif într-un ștergar 0Mătușa Aspaza aproape că-mi era bunică. Ea avea 83 de ani, eu patru. Venea mereu să ne viziteze acasă, îmbrăcată, fie vară sau iarnă, cu o fustă groasă de lînă acoperită cu un șorț cusut din cîrpe, cum purtau mai toate femeile de la țară. Avea o bluză găurită de molii, dar mirosind puternic a naftalină, iar deasupra o vestă împletită de ea, cu nasturi de os, tociți de atîtea atingeri ale degetelor aspre.
Îmi aduc și acum aminte chipul încrețit de timp și zîmbetul ce se termina de fiecare dată cu o grimasă care ascundea durerile nenumăratelor boli strînse de bătrînețe. Ieșise la pensie de la CAP, așa că bani nu prea avea, dar vindea ouă de la cele cîteva găini, porumbul care îi prisosea sau alte produse ale cîmpului.
Nu risipea nici un chior. Îi strîngea mereu în batiste pe care le îndesa cu grijă în sacul cu făină de porumb și doar cînd traversa satul ca să vadă zîmbetul ștrengar acoperit de bucle blonde de copil, se îndura a mai desface năframa cu economii. Atunci își umplea buzunarele cu eugenii pe care apoi le prindeau degetele subțiri ale copilului bucalat, murdar pe obrajii rumeni de ciocolată, pentru că biscuitele nu-l mînca niciodată. I se lumina chipul cînd mă vedea rîzînd, iar eu eram singura gaură din năframa cu bani. Restul erau puși deoparte pentru timpul pe care mătușa îl descria printre suspine. Strînsese destui bani, dar nu se îndura să-i cheltuie. „O ști cine rămîne în urma mea ce are de cumparat cu ei”, spunea bătrîna Aspaza. Și i-a lăsat în sac, în magazia de lîngă casă. O țigară aruncată de-un vecin a aprins însă acoperișul de stuf, iar agoniseala de-o viață de pe fundul sacului de făină, legat strîns cu o năframă, a ars. Acum îi părea rău. Cîte zîmbete nu ar fi putut cumpăra cu ea.
Andrei MIHAI









Adaugă un comentariu