Poetul din biblioteca armatei

1001 de chipuri Niciun comentariu la Poetul din biblioteca armatei 4

Liviu Vișan vorbește despre ca­ri­­era în armată cu patimă, dar ca des­pre ceva în care pro­fesia „te supune unor pri­va­țiuni, te obligă să renunți la multe lucruri pe ca­re altminteri le-ai face”. A plecat, după liceu, la școala militară de ofi­țeri activi din Sibiu, pe ale cărei bănci a pus întîia dată în mînă condeiul, pen­tru a-i fi publicate poeziile.

„Sîntem oa­meni normali, cu preocupări diverse și chiar în domeniul li­terar, artistic, cu dreptul la un pic de sensibilitate în afa­ra rigorilor profesi­ei, care sînt dure, în fond”, își ex­pli­că senin contradicția pe care a cultivat-o preț de o viață de om. Primul vo­lum de poezie și l-a publicat în 1988, cînd era deja locotenent ma­jor, despre o ar­mată ca instituție a eva­dă­rii și vi­să­rii. „Aveau valențe militare, dar nu în ideea de partid”, ci în spiri­tul vieții de ostaș spre care aspira în­că de cînd învăța la li­ce­­ul civil din Buf­tea și cu vocația po­eziei cu care cocheta încă din școa­la generală.

„Mareșalul” redacției

Proaspăt îmbrăcat în straie mili­tare, și-a amintit de dragostea pentru condei, iar în 1989 era deja absolvent de filosofie – istorie și de jurnalism. Ar fi tăgăduit faptul că urma cursu­ri­le a două universități dacă l-ar fi în­tre­bat cineva și astăzi își amintește că uneori „era destul de greu să ai și mun­că și examene și cîte treizeci și ceva pe an, e o lună din viață dacă o luăm du­pă economia timpului”. Și, pentru că e dedicat pasiunii sale, s-a înscris mai departe la cursuri postuniversi­ta­re în biblioteconomie pentru ca, du­pă ce a ieșit la pensie și a primit gra­dul de colonel în rezervă, să se angajeze la o bibliotecă. După atîta stric­te­țe, face în sfîrșit munca omului bo­em pe care-l regăsești în poezia lui, al stăruinței în universul poetic în care și-a însemnat pasiunea pentru viață și cultură.

Cea mai mare parte a carierei, în­să, și-a petrecut-o în redacție, acolo un­de timp de 26 de ani a slujit presei militare. „Mergînd eu la cenaclul aces­ta literar al lui Alexandru Piru și cu­nos­cînd oameni care erau deja în do­me­niul ăsta, ei m-au îndemnat și pe mi­ne, m-au îndrumat să lucrez cu ei”. Așa a scris la diverse publicații de ni­șă, dintre care cel mai mult la „Viața Armatei”.

Între prieteni i se spune „mar­e­șa­lul” omului cărunt cu ochii negri și ageri, dintre ale cărui fire albe a mai ră­mas puțin din poetul brunet, în straie mi­litare. „E un cîmp deschis tuturor po­sibilităților, cel al armatei. Ca re­ac­ții și ca relații interumane, ca și pe str­adă, oamenii sînt și buni și răi și or­go­lioși și modești. Asta dă sarea și piperul unei comunități, din orice tagmă. Pes­te tot sînt oameni și oameni.”

Dacă armata l-a învățat ce în­seam­nă datoria față de slujbă și față de oa­meni, de la poezie și literatură a în­țe­les că devotamentul față de pasiune se ma­nifestă în timp și nu îl arăți „în fața nici unui pluton, cît îl vezi în oglindă di­mi­neața”.

Livia RUSU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top