Un guvern de criză

După 2008, România a plonjat în­­tr-o perioadă de instabilitate politică, iar re­zultatul moțiunii de cenzură din 27 apr­ilie 2012 nu face decît să confirme această situație. Două moțiuni de cenzură votate de un parlament cu geometrie variabilă – prima împotriva Gu­ver­nului Boc în octombrie 2009, a do­ua împotriva Guvernului Un­gu­rea­nu acum – nu au făcut decît să con­firme o stare de fapt. Trei prim mi­niș­trii, cu trei majorități diferite în doar trei ani și ju­mătate!

Noua legislatură începea cu o „ma­re coaliție” forjată de Traian Bă­sescu cu unii din tenorii PSD. A ur­mat ine­vi­tabil moțiunea de cenzură din oc­tom­brie 2009 care ar fi trebuit să du­că la căderea Guvernului Boc, ca­re însă a re­zistat prin manevra constituțională a desemnării unor prim mi­niș­tri neagre­ați de majoritatea parlamentară. Apoi, după victoria a la Pi­rus a lui Traian Băsescu la alegerile pre­zi­dențiale, formarea unei majorități artificiale, fabricate din transfugii de la PSD și PNL, a permis o nouă formulă guvernamenta­lă cu Emil Boc prim ministru, care din toamna anului 2010 a rezistat, chiar îm­potriva în­cer­că­rilor repetate ale lui Traian Bă­ses­cu de a-l sacrifica, pînă cînd ma­ni­fes­ta­ți­i­le din ianuarie 2012 i-au grăbit sfîrșitul. Improvizația reprezentată de Guver­nul Ungureanu, un au­tentic guvern de sa­crificiu, n-a putut re­zista în con­di­ți­i­le hemoragiei interne pe care a sufe­ri­t-o PDL.

Anunțarea rapidă a lui Victor Pon­­ta ca prim-ministru desemnat a fost consecința lipsei de alternative de ca­re dispunea Traian Băsescu. Izolat po­­li­tic, acesta trebuia să iasă din im­pa­sul în care a adus guvernul și în ca­re se afla. Manevra din octombrie 2009 nu își avea sensul. Riscurile erau imen­se, așa că, oarecum surprins de victoria moțiunii de cenzură, Traian Bă­ses­cu a încercat să îndepărteze pericolul ime­diat. Pre­șe­dintele a luat în calcul și deprecierea probabilă a USL în urma guvernării.

Dar, nici USL nu avea alternative la asumarea guvernării. Alegerile an­ti­­ci­pate ar fi putut fi o formulă logică pentru a permite o guvernare legitima­tă de votul recent. Căci Guvernul Pon­­­ta nu va avea decît legitimitatea votului într-un Parlament care se află la doar șase luni înaintea alegerilor legislati­ve.

Dar nici Traian Băsescu, nici USL nu puteau merge, din motive diferite, pe această cale. Așa că Victor Ponta a fost pus în situația să propună rapid o listă de miniștri pe care a fost nevoit apoi, în urma atacurilor PDL și ale unei părți din media să o amendeze de două ori, mai întîi înlăturându-l pe Vic­­tor Alistar și renunțînd la postul de mi­nistru delegat pentru strategii gu­ver­namentale și societate civilă, apoi în­locuind-o pe Corina Dumitrescu, can­didată pentru Ministerul Edu­ca­ți­ei, cu Ioan Mang.

A început Guvernul Ponta cu stîngul? Și da, și nu! Căci răspunzînd cri­ticilor și schimbînd miniștri-de­sem­nați, Victor Ponta a trecut deja pri­mul examen, dovedind o suplețe de care va avea nevoie în continuare pentru a re­zista, chiar și în cazul unui mandat scurt și riscant.

Cristian PÎRVULESCU