„Românii știu că noi avem președinte?”
Cap în cap 28 martie 2012 Niciun comentariu la „Românii știu că noi avem președinte?” 1„Linușca, fata mamei, tu ai auzit că noi avem președinte?”, m-a luat mama la întrebări pe messenger în stilul ei caracteristic, cu un buzz de atenționare după fiecare frază, ca să nu îndrăznesc cumva să nu fiu atentă la ce spune ea acolo ori – Doamne ferește! – să o ignor. În spatele literelor scrise încet, dar sigur, îi simt vocea pițigăiată. Nu e un pițigăiat strident spre agasant, ci unul dulce, format cumva dintr-un amestec de bucurie și naivitate. Cum să nu știu?
Cum își imaginează ea că eu, deși stau în București, deși e zi de muncă și e un soare de-a dreptul enervant afară care mă îmbie să purced la plimbări nesfîrșite prin parcuri, nu stau cu ochii în calculator, urmărind cu atenție fiecare dintre cele 62 de perechi de umeri lați, despărțiți de un guler scrobit, îndreptîndu-se spre cabina de vot?
„Mda, avem președinte”, continuă ea și un alt buzz îmi intră cu nerușinare în urechi, de parcă numai el mai lipsea de acolo. Într-adevăr, este oarecum ciudat acest sentiment pe care îl am acum, cînd știu că țara mea are, în sfîrșit, un președinte ales ca la carte. După doi ani și jumătate în care reușisem să mă obișnuiesc cu frazele interminabile, dar lipsite de orice sens, ale domnului Marian Lupu, – ba chiar cred că dacă mai stătea acolo încă cîteva luni, ajungeam într-un final să extrag un înțeles, o informație cît de mică și nesemnificativă din suita de neologisme ce-i ieșea dintre buze – Moldova are un președinte adevărat. Ce-i drept, e o soluție de compromis la care au recurs cei trei mari lideri ai poporului în acest moment și o parte din moldoveni e sceptică în privința calităților de lider ale lui Nicolae Timofti, dar e un pas pe calea cea dreaptă. Cel puțin, am scăpat de rușinosul „interimar”, termen ce descria prea bine starea de incertitudine și incosecvență a întregii națiuni.
„Dar românii ce spun de acest lucru? Ei știu oare? Se bucură pentru noi?”. Facebook-ul bubuie de statusuri acompaniate de cîte trei sau chiar patru semne de exclamare, agențiile de știri titrează marele eveniment, www.privesc.eu transmite imagini video live de la ședința specială a Parlamentului, apoi de la ceremonia de investire a președintelui. Da, toată lumea știe. În birou, cînd m-am convins că s-a votat cum se cuvine, am strigat în gura mare „Moldova are președinte!”, iar simpaticii mei colegi au rîs de mine, m-au felicitat, iar unii chiar m-au mîngîiat pe creștet.
„Dar comuniștii sînt în Piața Marii Adunări Naționale, știi?”. Le arde de revoluții acum, cînd țara are, în sfîrșit, un șef. Da, știu și nu-mi pasă! Să mărșăluiască cît vor, le prinde bine exercițiul fizic atît timp cît cel intelectual este, și va mai fi ceva vreme, o necunoscută.
Lina VDOVÎI









Adaugă un comentariu