Dictatura unui șef de casă

„Să îți faci tema, să-ți înveți lec­țiile și să nu uiți de gunoi”, sună a­u­toritar vocea mamei înainte ca u­șa de la intrare să se închidă cu un su­net meta­lic în urma ei. Băiatul of­tea­ză și, deși își dă seama că trebuie să se supună, ceva în ființa lui îi spu­ne să se răz­vră­tească.

„Nu! A durat prea mult dictatura asta”, își spune tî­nărul în timp ce a­run­că nervos căr­țile de pe birou ce for­mea­ză a­cum, pe jos, un morman mo­to­tolit de hîr­tie. „Nu vede că mă trezesc la șapte zil­nic, fac curat în cameră și duc gu­noiul. Azi nu mai fac nimic. Nu-i șe­fa mea să-mi dicteze viața.” E îm­buf­nat, și „pe bună dreptate”, își zice el. Azi nici nu s-a obosit să-i facă sen­vișuri sau să-i prăjească pîinea. I-a lă­sat totul pe ma­să și i-a dat și or­di­ne înainte să ple­ce. „Da, nu mai fac n­i­mic din ce-mi spu­ne ea pînă nu în­­vață să mă res­pec­te.”

***

Gongul cesului sună la ora patru. Tru­pul firav al unei femei sare sprin­ten din­tre așternuturi și, în timp ce-și perie e­ne­rgic dinții, își clă­teș­te cu apă fața și trece colții unui pie­p­tene prin păr, mai aruncă și cî­te­va haine în mașina de spă­lat. După ce pro­gramează în grabă mă­gă­oaia ru­gi­nită plină cu haine din baie a­lear­gă în bucătărie să pregătească prîn­­zul copilașului ei. „A slăbit să­ră­cu­țul, dar nu pot fi mereu acasă să-i pun să mă­nînce.” Toacă în grabă zarzavaturi, ta­ie în cubulețe mici un piept de găină, cum îi place „puișorului ei” și le aruncă pe toate în oală. Fuge prin casă strîngînd hainele împrăștiate pes­te tot și scoate din frigider ingredien­tele pentru micul de­jun. Între timp e gata și supa așa că scoa­te ibricul să-și facă o cafea. „Oare cît o fi ceasul”, se întreabă femeia sco­țînd în grabă telefonul din poșetă. „O, nu! În zece minute vine mașina”. Uită că nu a mîncat, dar îi pare rău că nu a lu­at o gură de cafea. „Să nu uit să-i a­min­tesc lui An­­drei de teme. Mereu e zăpăcit.”

Andrei MIHAI