Stîna arde, oaia paște

E simplu să fii oaie. E un fel de struț cu lînă. În loc să-ți îngropi ca­pul în nisip cînd vin coioții după tine, te bagi cu capul între picioarele oii din față. Cine te mai găsește acolo? Nici decizii nu trebuie să iei. Știe el ciobanul sau a­cea oaie din față în ce direcție trebuie să mergi.

Cîtă vreme te țin picioarele, tot ce trebuie să faci e să ții capul jos, să nu uiți să mai smulgi cîte o tufă de iarbă de ici-colo, să-ți țină de foame și să aș­tepți cuminte să te ducă cineva la apă. Și pentru toată bunăstarea as­ta nu trebuie decît să accepți ca ci­neva să te mulgă și să te tundă. Asta da viață!

Mai prost e atunci cînd te crezi oaie. Cînd vine primejdia, ai un­de-nfunda capul dacă ții neapărat, dar n-o să te ajute să scapi de vre­un pericol. Cît despre ciobanii pe care ți-i alegi ca reprezentanți, aceștia te îmbie să te-ascunzi pe unde-apuci, numai „să trăiești bine”. Să-i lași pe ei să-și facă trea­­ba, că doar au experiență. Te mulg în reprize de cîte patru ani de zile și îți tund toate veniturile de fiecare dată cînd ajung la putere. Au arat într-un asemenea hal pămîntul încît nici iarba nu mai creș­te. Sînt zile din astea în care ești îndreptățit să visezi că ești oa­ie. Cine n-ar vrea să trăiască fără nici o grijă pe lume?

Dar dacă pretinzi că ai discer­nă­mînt, că știi să faci și altceva cu capul decît să ți-l pleci în pămînt, nu îți dai seama că e prea cald. Că a venit timpul să arunci lîna deopar­te, să te pui la același nivel cu ciobanii și să le ceri socoteală? Și dacă te-mbie din nou la trăit bine, nu crezi că ar fi timpul să-ntorci la rîndul tău ciomagul asupra lor vreo patru ani de zile?

Pentru că dacă stai și paști în con­tinuare, realitatea nu se schim­bă. Majoritatea ciobanilor încă mai poartă căciuli de oaie.

Cătălin HOPULELE