Doi negri mititei
Pastila de după 6 martie 2012 Niciun comentariu la Doi negri mititei 0Pe Țighi l-am acceptat mereu cu metehnele lui în grupul nostru de rockeri de liceu. Chiar dacă era de culoare, purta ochelari de soare cu ramă albă, groasă, noaptea și dansa pe Metallica și Iron Maiden ca orice manelist încercînd să se convertească.
Nu ne deranjau nici activitățile lui din restul săptămînii, că umbla prin baruri „de noapte”, că făcea combinații cu telefoane, parfumuri și adidași – chestiile obișnuite, de „băiețaș” – atîta timp cît nu le făcea de față cu noi. Dar în fiecare weekend, oricît de urît era afară, își punea mîndru geaca de blugi și tricoul negru cu Ozzy (nu ierta nici jumătate de sticluță de parfum) și venea să petreacă alături de prietenii lui rocări, printre care, uimitor, se integrase atît de bine, chiar dacă nu era pur-sînge. Cum spuneam, noi îi treceam cu vederea caracterul adevărat și faptul că venea aici deghizat așa numai ca să agațe puștoaice bete și el ne mai dădea cîte o bere din cîștigurile acumulate pe parcursul săptămînii. Și nici nu se supăra cînd mai rîdeam pe seama lui, cum a fost atunci cînd a adormit întins lat pe o masă și am vrut să-l aruncăm cu tot cu masă în lac. Și cred că, lăsînd la o parte toată fățărnicia, chiar ne credea, într-un fel, prietenii lui.
În schimb, pe Cărbune nu l-am suportat niciodată. La el era prea pe față. Cu fiecare săptămînă, trecea de la un grup la altul – azi era rocăr, mîine punker, poimîine hip hoper, răspoimîine hardcorist și tot așa – în funcție de unde erau mai multe fete și care grup cîștiga bătăile din weekend. Și, odată ce făcea tranziția, se mai și lăuda că așa a fost dintotdeauna și că asta-i e credința, de parcă nu-l văzusem cu cîteva zile în urmă în cu totul alte haine. Astfel, cînd s-au terminat bătăile și toată lumea s-a împrietenit, nu s-a mai simțit în largul lui alături de nimeni, așa că a dispărut, a rămas doar un cărbune.
Ioan STOLERU









Adaugă un comentariu