An de an

El e vinovat întotdeauna. Nu e de vină vremea, nici karma ori as­tre­le, el e principalul țap ispășitor. Ni­ciodată nu se dezminte așa că îi fac vînt de fiecare dată după un an. Al­tfel nu s-ar putea. Nu-mi stă în fi­re să spun vorbe urîte, dar l-am fă­cut „prost”, „nașpa”, „slab”, „să­rac” de prea multe ori și i-am spus cu se­te „abia aștept să pleci!”.

Ca de fie­care dată, ca să fim siguri că se du­ce, îi dăm o petrecere cu brad îm­podobit, cu artificii, becuri mul­ti­co­­lore și multă șampanie. Îi sim­ți­m lipsa o singură dată, de ziua noastră, cînd ne apucă o nostalgie soră cu moartea. Și mai ales, ne dorim ca următorul să ne trateze mai bine.

Nu e vorba de vreun iubit că­ru­ia să-i facem vînt la fiecare 12 lu­ni, ci de el, Anul. Nu se poate să ne dorim să mai rămînă, ba chiar îl tră­dăm din prima cu „noul an”. Să fie mulțumit dacă îi aruncăm în mi­la un „a mai trecut un an!” cu re­gret. Eu tare îmi doresc să plece 2011 și îmbrățișez cu încredere un 20­12 cu al său sfîrșit al lumii.

Și parcă, înainte să mă lepăd de tot de cele 365 de zile, trec în al­bum cîteva poze din Times Square din New York, o excursie minu­na­tă în „Orașul luminilor” de unde m-am întors cu inima stoarsă de atîta fru­mu­sețe, o echipă de prieteni de o­ca­zie din toată Europa, întîlniți în Bruxelles. Așa că am pentru ce să-i mulțumesc timpului – că mi-a a­ră­tat o bucățică de lume.

„La anu’” vreau să mai trec în is­­t­orie o vizită la Barcelona și să mă prăjesc pe o plajă din Italia, să mă avînt pe Transfăgărășan și să văd Bu­covina și Transilvania Prin­țu­lui Charles. Așa că, după tot ce mi-a luat, 2011 mi-a dat ceva mai multă speranță. Dacă ar vrea să se răz­bu­ne ar putea să-mi arunce visele într-un „la anu’ și la mulți ani”.

Și cînd oi înmuia pișcotul în pa­harul de șampanie, oricît rău mi-a făcut, o să-l iert în a „doișpea” lu­nă și o să oftez: „a mai trecut un an”.

Andreea ARCHIP