În trecere pe la „duduia Otilia”

1001 de chipuri Niciun comentariu la În trecere pe la „duduia Otilia” 7

Coborînd în vale de pe Elena Doam­na, îți va fi greu să nu observi indicato­rul care conduce către o străduță în­gus­tă și veche. Înainte să ajungă „Casa me­mo­rială Otilia Cazimir”, locuința a fost cum­părată de către tatăl autoarei, Gheor­ghe Gavrilescu în 1908, după ce, i­ni­țial fusese construită înainte de 1860.

În spatele gardului îngropat de crengi e liniște. La intrare, două stea­guri, unul național și unul al Europei stau țintite către cer, iar înăuntru pe stîn­ga și pe dreapta e decorat cu desene creionate din „A murit Luchi…”. În mij­loc, se află o masă impunătoare la ca­re primea musafiri ca George To­pîr­cea­nu, Nicolae Labiș sau Ion Istrati.

De întreținere și conservare a at­mos­ferei, are grijă Indira Spătaru, mu­­zeograf, care de șapte ani povestește vi­­zitatorilor despre istoria lucrurilor din casă precum și despre viața „poetei copiilor”. Despre cei care vin aici, îmi spu­ne că-s în mare parte copii, „dar vin și persoane adulte într-o plimbare și în spe­cial foarte mulți chiar din afara Iașului”. Înaintînd pe podeaua din lemn pictat în vișiniu pînă la locul unde șa­de o carte de vizită a autoarei, aud scîr­țîituri în urma mea.

Muzeo­gra­fa îmi povestește că A­le­xandrina Ga­vrilescu și-a schimbat oficial nu­me­le în „Otilia Cazimir” abia în 1950. Pseudonimul i-a fost dat de către Ga­ra­bet Ibrăileanu și Mihail Sado­vea­nu, care primeau în redacția lor scri­sori ale tinerei autoare semnate doar cu trei steluțe. Motivul pentru care nu se semna, era de frica directoarei liceului, care considera scrisul o pierdere de timp.

Cochetăriile unei poete

La „Viața românească” l-a întîlnit pe George Topârceanu, între ei înte­me­­indu-se o poveste de dragoste. Măr­turie stau cadourile primite de la acesta, precum și colțul transformat în altar, special dedicat lui. Lîngă bustul sculptat de Topîrceanu, o tabacheră reali­za­tă tot de acesta înfruntă timpul nemilos. Printre crestături se disting două litere: „D” de la Dinica, (cum obișnuia preotul să o alinte) și „G” de la George.

Cu un ușor regret în voce, doamna Indira îmi atrage atenția asupra unor „pălării cu care se ducea vara la săr­bă­to­rile literare, cu trăsura, pe la Neamț, pe la Văratec” precum și asupra rochiei pe care a purtat-o pînă în ultimii ani ai vie­ții. Acum, ea așteaptă niște fonduri de la consiliul județean, pentru a con­so­­lida casa. Avînd în vedere că ultima restaurare a avut loc în anul 1977, exact du­pă cutremur, probabil va fi nevoie de încă unul pînă ce crăpăturile din tavan vor fi reparate.

Iulian BÎRZOI

Autor:

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top