Aurora Liiceanu, în dialog cu ieșenii
Academia de gardă 8 decembrie 2011 Niciun comentariu la Aurora Liiceanu, în dialog cu ieșenii 1Vineri, 2 decembrie, la Librăria Avant-Garde de pe Strada Lăpușneanu, Iași, de la ora 17.00, a avut loc lansarea seriei de autor „Aurora Liiceanu”, la Editura Polirom. Evenimentul s-a desfășurat sub forma unei discuții între autoare și prof. univ. dr. Adrian Neculau, inițiatorul școlii de psihologie socială de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Discuția a fost moderată de Adrian Șerban, director editorial al Polirom. Seria a debutat cu două volume reeditate, „Patru femei, patru povești” și „Viața croită după calapod”, cărți care s-au dovedit a fi rezultatul „detașării Aurorei de cercetarea de laborator pentru a scrie psihosociologie pentru un public larg, insinuîndu-se în fenomen și dezvoltînd mai mult procesul decît rezultatul”, după cum a declarat prof. univ. dr. Adrian Neculau.
De la feminism la violență domestică
Profesorul a amintit de cercetările făcute de scriitoare în prima fază a carierei sale despre satul Nucșoara și susținătorii grupului Arnăuțoiu, moment relevant pentru studiile românești în antropologie. Totodată, acesta a menționat că primii care au adus amănuntul psihologic în literatură vin de la Iași, aici apărînd numele lui Mihai Ralea și articolele sale de pșihologie aplicată la cotidian.
Scriitoarea a completat că a regretat mereu lipsa unei „culturi psihologice a vieții”, că parcursul existențial al unui om poate constitui un studiu de caz pentru toată paleta de situații psihologice. „Practic voit mezalianța în teoria academică și o trec într-un alt limbaj ca orice om să citească cu plăcere. Și asta pentru că, pe de o parte, informația academică este uscată, într-un limbaj de lemn, rigidă și schematică, iar povestea de viață întotdeauna s-a păstrat mai mult și mai bine decît studiul psihologic”, a continuat Aurora Liiceanu.
În urma întrebărilor primite din public a fost abordată tema feminismului, din sfera fiziologicului pînă la variațiunile ei psihologice, diferențele dintre sexe în paradigma psiho-sociologică, precum și subiectul violenței domestice.
Aurora Liiceanu, cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” de la Academia Română, București, este considerată continuatoare a filonului de îmbinare a literaturii și amănuntului biografic în studiul psihologic ințiat de cercetători reputați în acest domeniu, precum Vasile Pavelcu.
Alexandra PANAETE









Adaugă un comentariu