Tulburătorul secret al tînărului D.

Să tot fi avut vreo 12 ani cînd umbla prin sat cu o cădelniță confecționată din ce găsise prin curte. Intra cu ea în încăperea bunicii ve­ci­nilor. O femeie credincioasă, ca­re cînd îl auzea cîntînd popește cu vo­cea lui de copil, pițigăiată, și-l mai și vedea tămîind din cădelnița lui improvizată, cădea dramatic în ge­nunchi în fața micului popă și murmura rugăciuni, cerea iertare.

Nu, D. nu era ceea ce s-ar numi un băiețel obișnuit de la țară. Înainte de „faza pe popi”, putea fi văzut prin curte îmbrăcînd haine femeiești, alintîndu-se ca o damă, vorbind și jucîndu-se singur cu vreun prosop în cap pe post de plete. D. era bă­­iețel, dar își construia, copilărește, un trup de femeie.

Sătenii care îl știau n-au înțeles mare lucru. Poate s-au gîndit, vreo fracțiune de secundă, că are „ceva” și au trecut apoi mai departe la ale lor, la animale și gospodărie, erau multe de făcut.

D. dezvolta acolo, în satul lui, o personalitate aparte. Fusese fe­tiță, preot, iar acum, devenit adolescent, își perfora limba, își punea cercel în ea și trecea, bărbătește, pe ascultat unele dintre cele mai „gre­le metale” din rockul planetar. Nu-i lipsea tricoul negru, cu numele vre­unei formații greu de descifrat în spatele unor litere gotice, nici atitudinea morocănoasă a rockerului blestemat. Păstra însă, pentru cei mai apropiați dintre prieteni – în­tîm­plător se antura mai mereu cu fete –, o atitudine sensibilă și ușor pioasă, ceva dulceag care ascundea o tristețe aparte față de cea a ori­că­rui adolescent.

Liceul îl făcea într-un oraș din apropiere și, pe măsură ce au trecut anii, a început să se implice în or­ga­nizații de tineret, să facă un soi de activism rural. Vorbea că vrea să schimbe ceva. Era, de fapt, mai mult un pretext ca să plece în ex­cursii cu alții de vîrsta lui, prin ța­ră, un soi de tabere pentru tineretul activist.

Acum cîteva luni, pe prispa ca­sei unei prietene din sat, D. a început să-și mărturisească, cumva de nicăieri, experiențele sexuale. Fu­­sese cu fete. Dar și cu băieți. Urma să plece în curând la faculta­te și, nu se știe de ce, a simțit ne­vo­ia să spună toate astea. Lăsa în ur­mă dubii după o mărturisire teribilistă și tabloul unui complex in­terzis într-o țară ca România. Un tânăr homosexual român, undeva, la țară… E poate printre cele mai triste secrete apărute în vreo revistă vreodată.

Andrei UDIȘTEANU