Pentru profesorul meu, cu dragoste

Venea cu o sacoșă plină de cărți cu autobuzul. Se legăna ușor în mers și avea cele mai frumoase povești des­pre copilăria ei cu miros de plăcintă cu mere și prețioasele cărți. Era profe­soara mea de română din școala ge­­nerală.

Am mai păstrat-o în minte pe doamna Zamfir, cu ale sale costu­mașe asortate la pantofi și la gean­tă și o răbdare nemaiîntîlnită, pe doa­mna Anghel și iubirea cu care mi-a des­chis cărțile de istorie. Dar pe lîngă a­­mintirile din „Observatorul cultural”, în mica viață a școlii au existat me­reu și zvonurile de „Can Can”, pe care le savuram pe holuri. Pe holuri unde nu se fuma, nu se flirta, cu „nu” în­ce­pe­a cam orice se întâmpla pe coridoare, o­ricum.

De exemplu, se zvonea că unul din­tre profesorii de sport pe care i-am avut juca în cealaltă ligă. Apoi, cînd am crescut, despre cel mai dur profe­sor din liceu se știa că s-a căsătorit cu una dintre elevele sale. Că ar fi lua­t-o de pe băncile școlii de soție, el fiind un bărbat înalt, frumos, cu o­chii albaștri și voce de Antonio Ban­de­ras. Mai scandalos era însă felul în care ne punea la punct pe toți până le­și­nam de frică, fiind un dascăl imprevi­zibil, dar și ploile de doi pe care le pu­nea într-un caiet al lui, din care fă­cea apoi o medie. Ieșeau în final niș­te numere de telefon de informa­ții: 222.333, salvează-l acum!

Și în facultate am avut un mic su­biect de „Click” care făcea anumi­te seminarii ceva mai picante. Unul din­tre profesori se însurase demult cu o studentă. Nu aș putea să zic ce sim­­țeam despre asta. Nu eram scan­da­­li­zate, era un detaliu care confirma oa­recum portretul general al das­călului. Apoi, un fost coleg, devenit pro­fe­sor ne povestea cum frumoasele cur­­tezane pentru care trebuia să fie „a­sistent universitar” îi scriau ta­ble­te și editoriale cu dedicație, chiar în ver­­suri, dacă îmi amintesc bine. Flea­cu­ri, nimic mai mult decât vorbărie pe hîr­tie. N-aș putea să spun că nu-ți gî­di­lă orgoliul, dar aș putea băga mî­na în foc că nu s-ar fi consumat nimic.

Ispita asta i-a încercat și pe cei despre ca­re ai crede că sînt făcuți doar din cre­ier. Marele matematician Jo­hn Na­sh, cel care a inspirat filmul „A be­au­tiful mind” s-a căsătorit cu o stu­­­dentă. Iar anul trecut, U­ni­ver­si­ta­­tea Yale, măcinată de ceva povești de a­mor nepotrivite, a hotărît să in­tro­du­că în regulament interzicerea a­cestor relații. Și dacă mă întrebi, ni­me­ni n-ar fi ridicat nici o sprânceană da­că pro­fesorul de la Liceul „Jean Monnet” ar fi cerut-o de nevastă pe zbur­dal­ni­ca sa elevă.

Andreea ARCHIP