Uite, mamă, sînt fanatic, dau la osul zigomatic

„Tată, gata, nu mai stau și după pauza publicitară la telefon, nu mai am ce să zic, am terminat pe azi. Ră­mîne pe mîine, să vedem ce mai apa­re”, îl liniștește, Gigi Becali pe mode­ratorul emisiunii sportive care trage de timp așteptînd o declarație șoc. Dramă, regele audiențelor la televiziu­nile de sport e epuizat.

„Domnule Be­cali”, spune pe un ton mieros, purtătorul de lavalieră din studio, „dar finul dumneavoastră, domnul Borcea…”. Iar cînd e introdus regele micilor din Miami, dintr-o dată, cheful lui Becali este resuscitat. Și dis­cuția continuă vreo două ore despre servitoarea lui Borcea, sucul preferat și cum face mușchi în stil amercian la sala de forță. Spre final, trei mi­nu­te de dezvăluiri, secretul transhuman­ței perfecte. Nimic despre fotbal. În fața televizorului sînt Blondu, Bo­lo­van și Biscuit. Nu prea au înțeles cum e cu beșica rotundă și fotbaliștii, dar se pricep la fluturat petarda, fumigeana și dau bine „perversa” la osul zigomatic. Se dușmănesc între ei, se înjură cînd se întîlnesc în tribu­ne și stau departe unii de ceilalți. Motivul oficial, țin cu echipe dife­ri­te, neoficial, le place cafteala.

Grav este că șefi de cluburi, an­tre­nori și patroni fac „blaturi” cu go­la­nii. Ca lăutarii la nunți și botezuri, unele grupări de autodenumiți ultrași cîntă după o singură voce, a sponsorului care oferă autocarul și motorina moca pentru deplasări. Șefii mari ai ultrașilor primesc bonusuri grase. Cînd se taie sponzorizările ie­se deranj mare, fum, scaune rupte, mă­cel cu jandarmii. Dar nu-i poți critica, nu e bine să te pui rău cu ei, ascunzi rozeta pe care au avut-o cînd au dat-o cu pumnul și pui batista pe țambal cînd vine vorba de ultrași.

În urmă cu aproximativ două luni, pentru că suporterii lor s-au comportat extrem de agresiv, re­pre­zentanții clubului Fenerbahce le-au spus pas la următorul meci din campionat și au lăsat accesul liber doar pentru femei și copii. A fost o atmosferă extraordinară și o lecție pentru toți bădăranii. După suspendarea stadionului Ilie Oană, unii jurnaliști de sport promovau aceeași idee la Plo­iești. Șefii din fotbalul românesc au strîmbat din nas și au zis că nu se poate, „fotbalul fără galerie nu se poate”.

Oricum, la noi, pentru femei, sta­dionul e un fel de cîrciumă de peri­ferie, unde se bea pufoaică, se înjură și ultimii care rămîn în picioare își împart pumni. În liga națională de fotbal, ne hrănim cu rezultatele echi­pelor din anii ’80. La națională am rămas cu Echipa de Aur a lui Hagi, Mutu și băieții se chinuie să bată ospătarii și frizerii din Luxemburg. Înainte de o pauză publicitară, după o analiză despre criza economică din Grecia, Monica Tatoiu scapă o concluzie grea: „Domnilor, fotbalul românesc a înțeles greșit de­mo­cra­ți­a.”

Ionuț FANTAZIU