Soluțiile iluzorii ale Europei

Ce ar mai fi de așteptat de la o nouă întîlnire Merkel – Sarkozy? Cei doi lideri s-au mai întîlnit de cî­te­va ori fără să producă altceva decît declarații de sprijin pentru greci și pen­tru euro, menite să calmeze, cît de cît, piețele financiare. Piețele se cal­mează temporar, dar în realitate stau să explodeze. Ceva trebuie făcut pentru a curăța grajdurile lui Augias, adică problemele generate de nesă­bu­­ința și corupția grecească, dublate de superficialitatea și lăcomia Occi­den­tului, dar ne lipsește un Hercule. Nici peste ocean nu se găsesc oameni politici de calibrul necesar acestor vre­muri, în schimb nervozitatea față de tergiversările și impotența europenilor nu mai sînt deloc mascate la Washington.

Unii ziariști bine conectați în me­diile europene au aflat deja care ar fi cele trei etape ale marelui plan de sal­vare:

1. Banii din Fondul European pentru Stabilitate vor fi utilizați pen­tru a ajuta băncile și țările eu­ro­pene aflate în dificultate.

2. Vor fi sprijinite băncile care sînt expuse masiv la datoria greceas­că, pe care guvernul de la Atena pro­babil că nu o va rambursa niciodată, căci țara este insolventă.

3. Cînd băncile vor fi suficient de bine susținute, se va permite un faliment controlat al Greciei, din ale cărui pierderi investitorii vor suporta jumătate.

Nu este o perspectivă luminoasă, mai ales că efortul financiar pe care îl vor face statele europene „sănătoase” le va reduce fondurile disponibile pen­­tru investiții și pentru cheltuieli sociale. Ca în Biblie, vin cel puțin șapte ani slabi, de austeritate, dar nu este clar că ei vor fi urmați de alți șapte ani de prosperitate. În America sectorul financiar este bolnav, ceea ce afectează întreaga lume. În plus, a luat ostatec clasa politică, zădăr­ni­cind astfel orice măsură radicală de re­formă. Viitorul sună prost.

Revenind în Europa, riscurile care amenință planul de salvare Merkel – Sarkozy sînt numeroase și grave. Germania de pildă nu mai vrea să apeleze la banii contribuabi­li­lor, sătui deja să finanțeze corupția și impertinența Greciei. În consecință, nu se știe prea bine de unde vor fi luați banii cu care ar trebui mărite re­zervele Fondului European de Sta­bilizare. Iar dacă se vor cere bani de la FMI, pentru că zona euro nu va putea acoperi necesarul, atunci țările membre ale FMI vor pretinde ca și alte părți ale lumii să beneficieze de sprijin. Presiunea pe resursele Fon­du­lui va crește și accesul la bani pentru țări ca România ar putea deveni mai dificil.

În plus, dacă băncile vor avea de suferit și vor fi nevoite să-și refacă re­zervele, ele nu vor mai acorda cre­di­te pentru economie și cu atît mai pu­țin pentru consum. Or lipsa credi­telor va bloca o economie europeană fragilizată. Pe de altă parte, orice plan care prevede noi injecții de capital în bănci riscă să genereze noi proteste so­ciale, căci apetitul europenilor pen­tru salvarea acestor instituții a dis­pă­rut.

Totodată, în toată Europa ce­tă­țe­nii s-au săturat de austeritate, inclusiv grecii. Absența creșterii economi­ce semnificative devine exasperantă pentru actuala generație de tineri, ca­re se teme să nu devină cumva o ge­ne­rație pierdută. Are toate șansele!

Iată de ce Angela Merkel a avertizat deja că nu va fi o soluție de tip „big bang”, care să le rezolve pe toa­te. Cine promite așa ceva nu înțelege amploarea și gravitatea problemelor.

Acestea fiind datele problemei, pro­babil că trebuie să așteptăm ma­re­le plan de salvare cu răbdare și fără ilu­zii. Și să ne rugăm ca măcar o par­te din cei care ne conduc să înțeleagă amploarea și gravitatea problemelor.

Rodica CULCER