Doctorul dintre lumi

A fost o noapte lungă. De asta și ca­­feaua pe care o bea la prînz me­­di­cul Irina H., de la un spital ju­­de­țean din Moldova, tot lungă trebuie să fie. E oboseală mare. Deși Irina găsește ener­gia să po­ves­­tească clar, coerent, ce în­seam­nă să fii pediatru în Ro­mâ­nia. E ge­nul de doctor de care nu ai fi surprins dacă îl vezi prin secțiile de co­pii cu vreun ursuleț de pluș atîr­nat de stetoscop. Irina H. mai e ceva. E un om „călit” prin clinici străi­ne. A lucrat ani de zile în Bel­gia, în spitale bine dotate, pline de re­guli bine puse la punct și în­vă­lui­te de calmul care apare cînd știi că ai la îndemînă tot ce oferă me­dicina mo­dernă.

Acum s-a întors acasă, unde, de multe ori, unui medic normal îi vi­ne să-și ia cîmpii. Aplică însă, ca un fel de asigurare, un sistem ciudat de muncă. „Sînt cu un picior în Bel­gia”, spune zîmbind. O dată la două luni, cînd belgienii o cheamă, Irina lasă deoparte spitalul ro­mâ­nesc și, în zi­­le­le ei libere, ia avionul ca să facă gărzi de weekend în Bel­gia.

Face asta de peste un an deja. „Plec vineri de aici și mă întorc luni. Nu merg direct la spital. Îmi iau cîte o zi liberă, de concediu, că nu am cum altfel. Am intrat cu un con­tract de medic înlocuitor acolo și ei au ne­voie de mine. Nu mi-au fă­cut o fa­voa­re, ci au nevoie de mine. Cînd ești medic și faci gărzi, în­veți să reziști și la perioade mai încărcate, mai dure. Pro­babil că noi, medicii, sîntem cumva construiți ca oameni de sacrificiu”, spu­ne Irina.

Face asta din pasiune pentru me­­­dicină. Și poate și dintr-o pru­den­ță alimentată de condițiile din ce în ce mai grele în care își face me­seria în propria țară.

Apoi, da, e și un avantaj financiar. Cîștigi cam 800 de euro după gar­da de weekend din Belgia. Din care însă plătești impozit acolo, iei bi­letele de avion, de tren, un sandviș. Și mai e ceva, dincolo de bani. Se simte foarte bine de fiecare dată cînd intră în spitalul belgian. E un soi de terapie să consulți pacienți într-o țară normală.

La români „doctorul e și el ci­ne­va pe-acolo”, în străinătate „doc­to­­rul are o poziție”. Se simte de cînd te duci la bancă, de la creditul pe care ți-l acordă, de la cum îți vor­bește directorul de spital sau șeful de secție, pînă la omul pe care îl tratezi.

„Da, o să evadez la un moment dat din nou. Definitiv”, spune to­tuși doctorul. Re­grete ar fi, la fel cum sînt atîtea diferențe. Spune că i-ar fi dor de oamenii de aici. La fel cum tot ei îi sînt cei care îi dau brînci să fugă cît mai departe. Totuși, în Belgia, dincolo de me­di­ca­­mente, acces la aparatură, zîm­bete amabile, calm și mult bun simț, Irina a observat că relația cu me­dicul prinde ceva din vizita la avo­cat sau la notar.

Andrei UDIȘTEANU