În mintea copiilor

Exită indicatori economici și sociali care dau măsura sănătății unei țări. Fie speranța de viață, nivelul de trai, produsul intern brut pe cap de locuitor, etc. Însă sînt și cîteva simptome care nu se regăsesc neapărat în vreun manual de economie.

De exemplu, lungimea croa­zi­e­re­lor sau numărul de stele pe care un septuagenar și-l permite în fiecare va­ră. Norvegienii, un popor care par­că n-are decrepiți, stau pe durata ier­nii lor scăldați de soarele Medi­te­ra­nei și-o țin numai într-o petrecere pe yahturi. Cheltuiesc pe asta cam tot a­tî­ția euro cîte fiorduri are peninsula Scandinavă. Nemților le place să vi­zi­teze Europa. Cîțiva se încumetă să vină și în România. Iar japonezii stau gîrboviți doar de la numărul de a­pa­ra­te foto pe care-l poartă la gît.

De la o vreme, cam de cînd și-a mai scuturat și criza asta din cojoace, au început și-ai noștri să scoată capul în lume. Chiar dacă n-au trecut gra­ni­țele țării prea mulți, măcar au ieșit din Piața Victoriei sau de pe unde mai protestau împotriva Guvernului. Mai mult decît atît, acum se țin de șotii. Se duc la bairame, stau pe chat, verifică contul de Facebook al mai­cii Ecaterina de la vreo mănăstire. Ori fac sport în mall, sau se adună la gura stației de metrou cu casetofoane din care răsună ba rock, ba Paraziții.

Ei, cum să nu-ți faci cruce cînd îi vezi așa? Îi știai la pat, bolnavi, fără bani de medicamente și slăbiți de i­na­niție și-acum îi vezi cum își trag pan­talonii jos unul altuia pe stradă sau se duelează cu bastoanele pe trece­rea de pietoni. Sau cer trecătorilor un prezervativ. Din păcate e numai o farsă de la televizor. Din care nu-mi dau seama dacă ne-am dilit de tot sau hazul de necaz a ajuns la paroxism.

Alex VARNINSCHI